Echipajul Atlantic4 a ajuns la destinaţie în cursul acestei dimineţi! Cei patru români au traversat Oceanul Atlantic în 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute, stabilind astfel un nou record mondial pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri care traversează Atlanticul.
Vasile Oşean, Andrei Roşu, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe au îmbunăţăţit considerabil vechiul record, care era deţinut de echipa britanică All Beans No Monkeys (44 de zile, 20 de ore şi 22 de minute).
Echipajul Atlantic4 plecase din La Gomera (Spania), pe 14 decembrie, şi au ajuns în Antigua în cursul nopţii (ora 4 dimineaţa în România), fiind aşteptaţi de familii, prieteni şi organizatori.
Deşi epuizaţi după "cursa" de aproape 39 de zile, cei patru au găsit energia de a sărbători momentul alături de cei prezenţi. Mai mult, mezinul echipajului Ionuţ Olteanu, a fost protagonistul unui moment emoţionant. Acesta şi-a cerut iubita în căsătorie la sosirea în Antigua, iar răspunsul primit a fost unul pozitiv.
Vezi mai jos imagini de la sosirea celor patru în Antigua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: atlantic4, oceanul atlantic, cursa peste atlantic