Alexandru Albu (27 de ani), noul transfer de la UTA, a vorbit la finalul meciului Viitorul - UTA 1-1 şi a spus că transferul la Arad e unul important pentru şi nu regretă că a ratat şansa de a ajunge la FCSB. UTA l-a transferat şi i l-a "suflat" FCSB-ului, pentru că Gigi Becali (62 de ani) îl dorea la FCSB.
În primă fază, Albu a vorbit despre jocul cu Viitorul şi despre penalty-ul din care echipa lui Ruben de la Barrera a deschis scorul. Fundaşul consideră că nu a fost lovitură de la 11 metri, însă a spus că important a fost faptul că el şi colegii săi au reacţionat imediat şi au egalat.
"Eu zic că am controlat jocul, echipa gazdă nu a avut prea mult ocazii, dar, per total, eu zic că este ok un rezultat de egalitate. Au schimbat şi ei mult, dar noi suntem o echipă care de-abia ne-am găsit. Am încercat să jucăm. Mai avem nevoie de puţin timp pentru a ne acomoda şi pentru a ne cunoaşte foarte bine, dar eu zic că o să facem o echipă foarte bună.
(n.r. - despre penalty După părerea mea, nu a fost. Adversarul a pendulat, s-a lovit de piciorul meu şi a căzut. Dar nu mai contează, important este că am reacţionat ca o echipă mare, am egalat imediat", a spus Alexandru Albu, la flash-interviu, pentru ca mai apoi să vorbească despre transferul ratat la FCSB şi despre mutarea la UTA, o echipă mare, după cum chiar el spune.
"(Care a fost povestea cu FCSB?) Nu regret absolut deloc, pentru că am ajuns la o echipă bună, o echipă mare. Şi asta mă face mult mai puternic pentru a demonstra la toată lumea că merit să joc la o echipă mare precum UTA. Am o relaţie foarte bună cu Bogdan Apostu (n.r. - agentul său), am vorbit şi cu Mister... Toată lumea de aici m-a dorit şi asta pentru mine a contat foarte mult, că sunt dorit undeva. Asta a fost cel mai important.
Sperăm să ne clasăm în primele 6, pentru că eu zic că avem echipă foarte bună. Dar trebuie să o luăm meci cu meci", a mai declarat Alexandru Albu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ioan Hora, atacantul nou venit la UTA, a vorbit şi el despre meciul terminat la egalitate, 1-1 cu Viitorul: "Pentru noi acest punct e uriaş pentru că noi suntem o echipă în construcţie şi avem şi mulţi jucători noi, încă traseele nu sunt cum şi-ar dori mister dar uşor, uşor o să le punem la punct. Probabil şi ora meciului ne-a cam moleşit pe toţi, şi pe unii şi pe ceilalţi şi balanţa s-a echilibrat. Cred că am avbut destule ocazii cu care puteam să şi câştigăm. E un punct meritat pentru noi. Avem un antrenor foarte bun care cu siguranţă ne va aduce în cel mai bun punct la meciul viitor", a spus Ioan Hora, la flash-interviu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru albu, uta, viitorul, fcsb, liga 1