Gino Iorgulescu a câştigat un nou mandat la preşedinţia LPF şi va ocupa această funcţie în continuare pentru următorii cinci ani. Telekom Sport a transmis în direct conferinţa de presă care a succedat alegerile.
"Domnul Dragnea nu s-a implicat în alegerea preşedintelui LPF.
Sunt greşeli mari de arbitraj, pe care le-a văzut toată lumea. Cei la CCA nu au analizat bine arbitrii şi ne-am trezit că în următoarea etapă iar i-au pus la meciuri. Încercăm să avem acolo un reprezentant, observator cel puţin. Vrem să vedem cum se desfăşoară activitatea CCA. Eu am în program arbitrajul video. E problema fondurilor. Să vedem de unde găsim 1,8 milioane. Dacă cineva face o sponsorizare cu dedicaţie îl vom implementa. Poate luăm anumite părţi de la sponsori. Cei de la UEFA ne-au spus că ar costa cam atât.
Nu ştiu dacă va exista o schimbare rapidă în privinţa sistemului competiţional. Acest sistem funcţionează, iar dacă va fi vreo schimbare, trebuie anunţată cu un an. Vom încerca să luăm legătura cu oficialităţile locale pentru a îmbunătăţi arenele din zonele respective. Nu le putem interzice cluburilor care nu au stadioane să nu promoveze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noi nu putem verifica ce fac cluburile cu banii primiţi din drepturile TV. Doar dacă ne lasă ele. Eu m-am hotărât să candidez când mi-am dat seama că voi avea şansa de a prelungi acest contract din drepturile TV. Cluburile stabilesc dacă vor mai mulţi bani sau nu. Depinde şi de raitinguri însă.
Ne preocupă de mai mult timp o altă problemă. Am făcut un test de lege în care brandurile ar urma să aparţină de municipalităţi, exact ca-n Italia. Când cineva pleacă de la o echipă, brandul revine la municipalitate sau judeţ. În acest fel nu vor mai exista probleme.
Voi face primul pas spre dialog cu FRF în continuare, poate găsim soluţia pentru a colabora mai bune. M-am întâlnit cu domnul preşedinte Burleanu de mai multe ori, şi în particular. Poate vom atrage câţiva fotbalişti care au veleităţi de conducători. Poate în cinci ani vom găsi pe cineva care să preia frâiele LPF " - a spus Gino Iorgulescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gino iorgulescu, lpf, liga 1, alegeri, sorin dragoi, drepturi tv.