Alex Băluţă a fost întâmpinat cu foarte mult „entuziasm” de fanii celor de la Universitatea Craiova.
Alex Băluţă, înjurat de fanii olteni în Universitatea Craiova - FCSB
Primul episod a avut loc chiar înainte de startul meciului, atunci când fotbalistul FCSB-ului a fost înjurat zdravăn de galeria oltenilor. Motivul? Decizia lui Băluţă de a semna cu FCSB, deşi era aşteptat să revină la Universitatea Craiova vara trecută.
Ulterior, în minutul 22, la un corner al FCSB, din peluza Craiovei s-au aruncat bani falşi pentru Alex Băluţă, simbolizând decizia acestuia de a alege un salariu mai mare, în loc să se întoarcă „acasă”, la Universitatea Craiova, atunci când a fost ofertat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul a părut afectat pe moment, dar a avut puterea să schiţeze un zâmbet, chiar atunci când era cu faţa la galeria adversă.
Ce spunea Alex Bălută după ce a semnat cu FCSB
„Vreau să clarific lucrurile, nu au existat oferte egale. Nu a existat niciun echilibru între oferta de aici şi cea de la Craiova, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al efortului, mai ales ţinând cont că am fost căpitanul Craiovei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Este o diferenţă foarte mare între oferte. Nu-mi place să vorbesc despre sume. Atitudinea (n.r. celor de la Universitatea Craiova) n-a fost atât de serioasă precum mă aşteptam, m-am simţit puţin subestimat ca fotbalist şi persoană.
S-au spus multe lucruri, dar n-am fost luat în serios de către cei de acolo. Au crezut că va fi uşor.
Respect suporterii Craiova, dar pentru mine e cel mai important acum să dau tot ce am mai bun la Steaua (n.r. FCSB), să dovedesc că merit să joc şi să dau cel mai bun randament.”
Afla mai multe despre: alex baluta, universitatea craiova, fcsb