Andrei Raţiu (24 de ani) îşi continuă sezonul foarte bun de la Huesca, acolo unde a avut din nou un aport decisiv într-un meci din campionat.
VIDEO | Andrei Raţiu se cere în La Liga. O simplă formalitate de îndeplinit pentru marcator
Huesca a încheiat la egalitate cu Tenerife, scor 1-1, în cadrul etapei cu numărul 37 din Segunda Division.
La gazde a evoluat şi fundaşul Andrei Raţiu şi a făcut-o foarte bine, cum a făcut-o de altfel pe parcursul întregului sezon.
Integralist, internaţionalul român a centrat excelent, de la colţul terenului, pentru golul marcat de Huesca, în minutul 33, prin Obeng, cu o lovitură simplă de cap.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost a cincea pasă de gol reuşită de Andrei Raţiu în acest sezon. A marcat şi un gol, în 35 de meciuri de campionat.
Cotat la 1,5 milioane de euro, apărătorul dreapta are un sezon excelent în Segunda, dar Huesca nu are nicio şansă de promovare, fiind clasată doar pe locul 14 din 22 de echipe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, sezonul următor îl poate prinde pe Raţiu la nivelul primei ligi din Spania, acolo unde este dorit de mai multe echipe, în special de Villareal, chiar clubul la care a crescut.
Andrei Raţiu este unul dintre cei mai constanţi jucători şi de la naţionala României, acolo unde a bifat 11 prezenţe şi un gol.
- Citește și
- ”Are biletele pregătite pentru România!”. Presiune maximă pe Laurenţiu Reghecampf după ce azerii şi-au pierdut răbdarea
- Adi Mutu face scut în jurul lui Onea! Mesaj pentru MM Stoica: ”E urât ce a spus de un băiat simplu şi muncitor”
- Dorit de Chelsea, antrenorul Mauricio Pochettino este în continuare plătit de PSG
Afla mai multe despre: andrei ratiu, stranieri