Un incident incredibil a avut loc în prima sesiune de antrenamente libere de la Baku, în Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului.
Prima sesiune de antrenamente a fost întreruptă după numai 12 minute, după ce un capac de canalizare s-a desprins, în momentul în care un monopost a trecut peste el, la 300 km/h.
Capacul a fost mişcat mai întai de pilotul de la Ferrari, Charles Leclerc. Ulterior, George Russell a trecut şi el peste acelaşi capac şi l-a scos de tot din poziţie. Monopostul Williams a suferit avarii grave şi a împrăştiat resturi pe tot circuitul. Sângele rece al pilotului britanic a făcut însă ca o tragedie să fie evitată. El a reuşit să ţină sub control monopostul şi să îl ducă în siguranţă în afara pistei.
Ulterior, echipa Williams a anunţat că masina lui Russell va trebui schimbată cu totul, însă FIA a decis să nu îl penalizeze pe britanic pentru acest lucru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Weekendul de cursă din Baku va fi în direct pe Telekom Sport. Calificările vor avea loc sâmbătă, de la ora 16.00, în direct pe Telekom Sport 1. Cursa este programată duminică, de la ora 15.10, în direct pe Telekom Sport 4.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: canalizare, accident, formula 1, baku