AC Milan şi-a menţinut avansul de 3 puncte în fruntea clasamentului în Serie A. Trupa lui Pioli a învins cu 1 la 0 în deplasare pe terenul lui Cagliari. singurul gol al partidei a fost reuşit de algerianul Bennacer. Milanul a tremurat serios pe final. În minutul 90 Răzvan Marin integralist la gazde a ratat egalarea din câţiva metri după reluarea în bară a lui Pavoletti, iar Milan a ajuns la 7 etape consecutive fără înfrângere.
Inter a pierdut contactul cu rivala AC Milan în lupta pentru titlu. Campioana în exerciţiu s-a încurcat pe teren propriu cu Fiorentina. Oaspeţii au deschis scorul prin uruguaianul Lucas Torreira aflat la a patra reuşită a sezonului.
Inter a scos totuşi o remiză. Olandezul Dumfries a egalat pentru milanezi. Inter are o singură victorie în ultimele 7 etape şi al doilea titlu consecutiv pare departe.
Napoli se menţine pe locul doi în Serie A şi după această etapă. Echipa lui Spalletti a întors rezultatul cu Udinese şi a legat două victorii în campionat, după mai mult de o lună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gerard Deulofeu a deschis scorul pentru oaspeţi, în prima repriză. Napoli şi-a revenit de-abia după pauză. Osimhen şi-a readus echipa în joc, cu golul de 1 la 1. Tot atacantul nigerian a marcat şi golul care i-a adus lui Napoli trei puncte. Udinese a terminat meciul în inferioritate, după eliminarea lui Pablo Mari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, rezumate, video, roma, lazio