You are here:

VIDEO | Bătaie generală la Ploieşti între suporterii lui Petrolul, Rapid şi Poli Timişoara. Imagini incredibile cu Jandarmeria. Aproape 100 de fani reţinuţi

VIDEO | Bătaie generală la Ploieşti între suporterii lui Petrolul, Rapid şi Poli Timişoara. Imagini incredibile cu Jandarmeria. Aproape 100 de fani reţinuţi

Rapid

Comentarii

Petrolul Ploieşti a învins Politehnica Timişoara, scor 1-0, într-o partidă transmisă la Telekom Sport. După meciul de la Ploieşti, s-a dezlănţuit iadul în oraş.

O bătăie generală pe străzile din Ploieşti s-a iscat între fanii lui Petrolul, Rapid şi Poli Timişoara. Luptele nu au fost tocmai echilibrate, din moment ce ultraşii rapidişti i-au susţinut pe cei de la Timişoara, cele două galerii fiind înfrăţite. 

În urma incidentelor, Jandarmeria a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că au fost reţinut 92 de suporteri. 

Redăm mai jos comunicatul Jandarmeriei Prahova în întregime: 

”În data de 02.11.2019, după terminarea partidei de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti şi A.S.U. Poli Timişoara, la defluirea suporterilor, în zona centrală a oraşului Ploieşti, urmare a aglomeraţiei traficului rutier, în  coloană unde se aflau autocarul şi autoturismele personale ale suporterilor Poli Timişoara şi Rapid Bucureşti,  a izbucnit un conflict spontan între un grup de suporteri rapidişti, susţinători ai echipei oaspete şi suporteri ai echipei Petrolul. Conflictul a fost aplanat imediat, de patru echipaje de jandarmi şi două echipaje de poliţie aflate în zonă, fără a se înregistra victime şi distrugeri de bunuri. 

     Măsuri luate: 

  • 62 de suporteri ai echipei Poli Timişoara au fost conduşi la sediul I.J.J.Prahova pentru stabilirea identităţii; 
  • 22 suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti au fost conduşi la Secţia 4 de Poliţie Ploieşti; 
  • 7  suporteri ai echipei Rapid au fost conduşi la Secţia 1 de Poliţie Ploieşti. 

După stabilirea participaţiei suporterilor la acest conflict spontan, organele de poliţie şi jandarmerie au aplicat următoarele sancţiuni: 
-9 sancţiuni contravenţionale la Lg 61/1991 republicată,  în valoare de 1800 lei şi 1 avertisment scris la Lg 61/1991 republicat”

Afla mai multe despre: bataiepetrolulrapidpoli timisoara 

viewscnt
Articole similare