Gianluigi Buffon a fost primit cu mare entuziasm la PSG, deşi în ianuarie va împlini 41 de ani. Fostul internaţional italian spune însă că are în continuare o condiţie fizică excelentă.
La 40 de ani, când mulţi se gândeau că se va retrage, Buffon a lăsat-o pe Juventus şi a semnat cu PSG. Portarul italian a fost luni prezentat oficial, iar pe drumul către stadion a fost însoţit de ultraşii lui PSG, care au făcut o atmosferă senzaţională. Nasser Al-Khelaifi, preşedintele campioanei Franţei, este convins că a făcut o alegere excelentă:
Club unveils 40-year-old goalkeeper #Buffon #PSG pic.twitter.com/qk60n7cIoA
— Jonathan Johnson (@Jon_LeGossip) July 9, 2018
”Am o mare plăcere să-l vi-l prezint pe marele Gianluigi Buffon, un mare portar şi un mare lider, pe teren şi în afara lui. Gigi a ales PSG pentru că vrea să câştige noi trofee. A început o nouă poveste frumoasă”, a declarat Al-Khelaifi.
La rândul său, Gianluigi Buffon spune că se simte în continuare foarte motivat şi este gata să se bată pentru noi trofee. Portarul în vârstă de 40 de ani spune că se va bate pentru postul de titular:
”Sunt foarte fericit să fiu aici, cu voi. Sunt extrem de încântat de această nouă aventură. Este o energie aparte aici [...] Liga Campionilor nu este o obsesie, am acceptat oferta pentru că m-am gândit că aşa o să progresez ca jucător şi ca om. Ar fi o nebunie să-mi impun un singur obiectiv la începutul sezonului. Mereu am fost numărul 1: la Parma, Juventus şi Italia. Niciodată nu mi s-a spus că o să fiu titular. Întotdeauna mi-am câştigat acest drept - ăsta este sportul. Da, am 40 de ani, dar sunt într-o foarte bună condiţie fizică şi mentală”, a spus Buffon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Buffon on the Parc des Princes pitch #PSG pic.twitter.com/o0c6DzrQcX
— Jonathan Johnson (@Jon_LeGossip) July 9, 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg, gianluigi buffon, juventus