VIDEO Burcă speră să-l facă pe Culio să se răzgândească: ”Eu încă mai sper” Cum îl descrie pe argentinian
Budescu a fost eliminat după două cartonaşe galbene, primul pentru proteste, iar al doilea pentru un fault la Culio. Aceasta este prima înfrângere a lui Bogdan Andone ca antrenor al Astrei, în Liga I, după opt victorii la rând.
Burcă, eroul clujenilor i-a dedicat succesul lui Emmanuel Culio, fotbalist aflat la ultimul său meci în tricoul CFR-ului. Înaintea partidei, Culio, care a jucat ultimul lui meci pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, a primit o plachetă şi un tricou inscripţionat pe o parte cu "Mulţumim" şi pe spate cu "230", reprezentând numărul de meciuri jucate la formaţia ardeleană. Camora i-a cedat baderola de căpitan al echipei la acest meci:”Cred că cei mai fericiţi suntem că am reuşit să-i facem o bucurie lui Culio, un exemplu pentru noi. De când a venit la CFR a fost un exemplu pentru mine, am tot respectul pentru el şi îi mulţumesc că m-a ajutat şi mi-a arătat cum trebuie să mă antrenez şi ce trebuie să fac zi de zi pentru a ajunge profesionist ca el” a declarat Burcă, după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sunt onorat, pentru că este o legendă pentru CFR, a jucat şi în afară atâtea meciuri, este un tip deosebit şi păcat că pleacă de lângă noi. Poate se răzgândeşte, încă mai sper.” a mai adăugat fundaşul clujenilor.
”Ne-am dorit foarte mult, am şi spus după meciul cu Celtic şi Mister şi noi că trebuie să revenim pe primul loc. Nu ne-am bucurat deloc după Celtic, adică să bem şi noi ceva, să stăm, dar mai avem un meci sâmbătă şi după aia mergem alături de familii şi avem timp de petrecut. Consider că iar am avut ghinion (n.r la tragerea la sorţi), cum zice şi Mister, nu ştiu cine se duce acolo, la tragere, că nu picăm şi noi cu cine trebuie. Ne jucăm şansa. Este, într-adevăr, o echipă extraordinară. Are 5 trofee UEFA Europa League, jucători de calitate, locul 3 în Spania, dar cum n-am cedat până acum, nu o s-o facem nici de acum încolo” a încheiat Burcă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.