Astra s-a impus cu 2-1 în faţa Dunării Călăraşi şi s-a calificat în semifinalele Cupei României. Însă, în ciuda acestui rezultat, patronul giurgiuvenilor şi-a amintit de problemele pe care le are în campionat şi a recunoscut că se teme de arbitrajele pe care le va avea echipa sa în meciurile din play-off.
"Nu mă tem că arbitrajul va conta în lupta pentru titlu. Sunt sigur de asta. Nu l-aţi văzut pe domnul Bîrsan cum a arbitrat la Cluj? L-aţi văzut. Nu vreau să comentez ca să nu mai mârâie pe la televizor că mă suspendă, dar aţi văzut voi.
De ce ai pentru unii o măsură, iar pentru alţii altă măsură. Dovadă e şi ce au făcut la Sepsi, în următorul meci. Un astfel de arbitru nu are ce căuta în Liga I. Se întâmplă des, dar dacă am avea o comisie a arbitrilor responsabilă... Dacă greşeşti o dată e omeneşte. Greşeşti şi a doua oară, e tot omeneşte. Dar a treia oară trebuie să fii exclus din arbitraj. Avem 2-3 arbitri care nu vrem să ne arbitreze. Unuia i-am făcut o scrisoare, Bîrsan ne-a tocat de fiecare dată când ne-a prins şi mai avem unul, dar acesta nu ne-a prea arbitrat în ultimul timp" , a declarat patronul Astrei, Ioan Niculae.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan niculae, cupa romaniei, dunarea calarasi