You are here:

VIDEO | Ce a fost asta?! A marcat golul victoriei pentru UTA şi imediat i-a adresat cuvinte grele lui Mircea Rednic. ”Puriul” i-a bătut obrazul

VIDEO | Ce a fost asta?! A marcat golul victoriei pentru UTA şi imediat i-a adresat cuvinte grele lui Mircea Rednic. ”Puriul” i-a bătut obrazul

Superliga

Comentarii

UTA s-a impus pe terenul lui FC Voluntari, scor 1-0, şi a urcat pe locul opt în Superligă, la doar un punct de poziţiile de play-off. Slovacul Fabry a marcat unicul gol al ”Bătrânei Doamne”, cu 13 minute înainte de final, însă mijlocaşul a preferat să nu celebreze golul şi a avut în schimb o reacţie neaşteptată la adresa lui Mircea Rednic.

Mircea Rednic l-a introdus pe Fabry pe teren în minutul 71, la scorul e 0-0, iar slovacul a izbutit să lovească decisiv la şase minute după ce a intrat pe gazon, cu o lovitură de cap din şapte metri. După ce a văzut mingea în poartă, Fabry s-a întors spre banca tehnică a UTA-ei şi i-a transmis ceva lui Mircea Redic. 

”Puriul” i-a bătut obrazul jucătorului, astfel că este probabil ca Fabry să îl fi insultat pe tehnicianul în vârstă de 61 de ani. O posibilă explicaţie pentru reacţia necugetată a slovacului este că acesta a fost înlocuit în fiecare dintre cele patru meciuri de dinaintea jocului cu FC Voluntari.

  • VIDEO cu ieşirea nervoasă a lui Fabry

La finalul partidei, cei doi au mers să salute galeria venită de la Arad, iar din imagini reiese că cei doi au dat-o la pace.

În vârstă de 26 de ani, Andrei Fabry este cotat de Transfermarkt la 500.000 de euro. În 27 de meciuri în acest sezon, slovacul a marcat şase goluri şi a pasat decisiv de două ori.

Afla mai multe despre: utasuperligavoluntarimircea rednicfabry 

viewscnt
Articole similare