CFR Cluj - Astra Giurgiu, derby-ul pentru şefia Ligii 1, se joacă ACUM.
LIVE | CFR Cluj - Astra Giurgiu 2-0 (Burcă 23, Culio 84)
Echipele de start:
- CFR: Arlauskis - Susic, Vinicius, Burcă, Camora - Itu, Hoban, Culio - Costache, L. Traore, Păun
- Rezerve: Rus - Petelu, Boli, Bordeianu, Petrila, Pereira
- Astra: Kitanov - Graovac, Tamaş, Dima - Enache, V. Gheorhge, Crepulja, Simion, Radunovic - Răduţ, Budescu
- Rezerve: Lazar - Begue, Tounkara, Dandea, Fl. Matei, Biceanu, D. Bruno
Min. 90+4: Final de meci! CFR revine pe primul loc în Liga 1, la ultimul meci al lui Culio pentru clujeni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Min. 84: GOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLL CFR! Culio trimite direct pe poartă, din banda stângă, iar Kitanov scapă mingea în proprie poartă.
Min. 83: Budescu este eliminat pentru cumul de galbene, după un fault la Culio.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min. 80: Valentin Gheorghe trimite în zid direct din lovitură liberă!
Min. 71: Simion trage de la distanţă, Arlauskis se întinde şi respinge.
Min. 69: Rondon încearcă să-l lobeze pe Kitanov, din apropiere, dar portarul are un reflex şi respinge, iar mingea se scurge în afara terenului, prin faţa liniei porţii!
Min. 65: Ocazie URIAŞĂ CFR! Costache ratează incredibilă, după un corner, trimite paralel cu poarta, dintr-un metru, aproape de pe linia porţii
Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 39: Budescu încearcă din nou poarta din lovitură liberă, dar mingea trece peste poarta lui Arlauskis.
Min. 34: Budescu trimite direct pe poartă din lovitură liberă laterală, dar Vinicius a fost pe fază şi a respins.
Min. 31: Costache trage de la marginea careului de 16 metri, pe lângă poarta lui Kitanov.
Min. 23: GOOOOOOOOOOLLLLLLLLL CFR! Burcă deschide scorul, după o fază încâlcită în careul Astrei. După un şut deviat, mingea ajunge la Costache, care luftează, iar balonul ajunge la fundaşul central Burcă. Acesta trage cu latul şi-l învinge pe Lazar.
Min. 1: Start de meci în Gruia!
În urmă cu o etapă, CFR Cluj a pierdut meciul cu FC Botoşani, iar în aceeaşi seară, Astra Giurgiu a învins-o pe U Craiova şi a urcat pe primul loc în clasament, detronând-o astfel pe CFR, campioana en-titre care a petrecut etape bune pe scaunul de lider.
Astra este o echipă care nu pierde de când a venit Bogdan Andone, pe de o parte este meritul fostului antrenor de la FCSB, dar totodată Constantin Budescu şi Denis Alibec sunt cei care, prin golurile şi pasele lor de gol, i-au făcut pe fanii Astrei să viseze la un nou titlu de campioană.
CFR, pe de altă parte, s-a concentrat în ultima perioadă mai mult pe Europa League, acolo unde a reuşit o performanţă incredibilă pentru ceea ce reprezintă fotbalul românesc în acest moment - calificarea în "primăvara" european şi nu oricum, ci dintr-o grupă cu Celtic, Lazio şi Rennes. Acum, este timpul ca Dan Petrescu să acorde mai multă importanţă campionatului, iar meciul cu Astra este extrem de important.
Cifre impresionante pentru starul Astrei de la revenirea în Liga 1. Pe ce loc ar fi giurgiuvenii fără el
De la revenirea în Liga 1, la Astra, Budescu a produs un impact atât de puternic, încât formaţia antrenată de Bogdan Andone a devenit noul lider al campionatului.
Din septembrie încoace, Astra nu a mai pierdut în prima ligă, iar starul său a făcut diferenţa. Gol şi pasă de gol contra lui Sepsi, gol decisiv cu FC Botoşani, pasă de gol la singura reuşită din meciul cu FC Voluntari, dublă pasă de gol cu FCSB şi din nou pasă de gol decisivă la singurul gol al meciului cu Gaz Metan.
Dacă nu am lua în calcul impactul lui Budescu asupra jocului Astrei, echipa lui Andone ar avea cu 11 puncte mai puţin, adică s-ar afla pe locul 7, în afara playoff-ului.
Dan Petrescu scrie secretul Astrei
"Eu cred că la Astra secretul e că antrenorul clar a făcut ceva bine, dacă 8 meciuri la rând le-a câştigat nu poate să fie numai jucătorii, norocul. E clar că e un antrenor foarte bun, care nu prea a mai fost în Liga I, doar la Steaua o perioadă, la FCSB. Au făcut o treabă extraordinară şi nu cred că e vorba de grătare, poate au făcut o dată sau de două ori. Nu poţi să stai la grătare şi să joci fotbal. O dată sau de două ori e normal, pentru că şi noi am făcut când am câştigat şi a fost bine", a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă dinaintea partidei.