You are here:

VIDEO | "Chiar dacă mulţi o să mă critice, sunt convins!" Dan Petrescu e sigur că ar fi defilat cu CFR în Liga 1, dacă nu juca în Europa: "Aveam cel puţin 10 puncte avans"

VIDEO | "Chiar dacă mulţi o să mă critice, sunt convins!" Dan Petrescu e sigur că ar fi defilat cu CFR în Liga 1, dacă nu juca în Europa: "Aveam cel puţin 10 puncte avans"

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj trece printr-o pasă proastă în Liga 1 după ce a câştigat doar două din ultimele cinci meciuri, dar Dan Petrescu este încrezător în elevii săi şi crede că dacă trupa din Gruia nu juca şi făcea puncte în grupele Europa League ar fi avut un avans mult mai mare în fruntea clasamentului. "Bursucul" dă vina pe programul infernal pentru forma proastă prin care trece CFR-ului în momentul de faţă.

CFR-ul e în continuare lider în clasamentul din Liga 1, dar a făcut un pas greşit în ultima etapă, 1-1 cu FC Hermannstadt în deplasare. Este al treilea pas fals al campioanei din ultimele două sezoane, după ce a remizat şi cu Dinamo, 0-0, şi a pierdut cu Poli Iaşi, 2-1. Programul infernal e de vină pentru că forma mai puţin fastă în care se zbate CFR-ul.

"Este un campionat foarte echilibrat. Sunt convins 100%, chiar dacă mulţi o să mă critice, că dacă noi nu jucam în cupele europene aşa multe meciuri, aveam cel puţin 10 puncte în plus. Şi am fi fost detaşaţi în momentul ăsta. Dar programul ăsta imposibil, infernal, ne face să nu avem punctele pe care mi le doream eu. Să pierdem deja trei meciuri, care înainte, oriunde am antrenat în România, trei meciuri pierdeam într-un an", a declarat Dan Petrescu, marţi, la conferinţa de presă dinaintea meciului FC Botoşani - CFR Cluj.

Campioana României conduce clasamentul din Liga 1 şi în acest sezon, cu 35 de puncte, urmată de Astra (34) şi Viitorul (32). În Europa League, CFR e pe locul doi în clasament, cu 9 puncte, şi mai are nevoie de un singur punct pentru a obţine biletele calificării în primăvara europeană.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr clujavanspuncteliga 1 

viewscnt
Articole similare