CFR-ul a reuşit recordul de puncte în grupele Europa League, după ce în sezonul 2012 - 2013 a obţinut cele mai multe puncte în grupele Champions League din istoria participărilor româneşti în cea mai tare competiţie inter cluburi de pe continent.
Atunci Camora era în echipa care o învingea pe Manchester United, dar rata accederea în primăvara europeană chiar dacă terminase grupa cu 10 puncte în cont. Acum fotbalistul de 33 de ani a fost parte la o nouă performanţă de senzaţie a vişiniilor. Totuşi există o legătură între cele două recorduri ale trupei din Gruia. De fiecare dată, CFR-ul a mers în 16-imile Europa League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E o performanţă istorică. Echipa a făcut un joc tactic perfect, a jucat foarte bine, a avut o atitudine foarte bună, la fazele fixe a fost agresivă şi am meritat victoria. Mergem încă o dată, e bine pentru club, e bine şi pentru prestigiul jucătorilor, e bine şi pentru noi, să facem cât mai multe puncte, să nu mai începem din primele tururi preliminare, că nu e uşor. Importantă a fost calificarea şi acum vedem ce se întâmplă şi ce echipă o să vină" a declarat fundaşul stânga al CFR-ului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, record, puncte, champions league, europa league