Impresara de fotbalişti, Anamaria Prodan, şi antrenorul lui Neftci Baku, Laurenţiu Reghecampf, amândoi aflaţi în proces de divorţ, au fost filmaţi în timp ce s-au bătut pe o stradă din Snagov. Orange Sport a obţinut mai multe imagini cu violenţele dintre cei doi.
VIDEO | Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf s-au bătut
Bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf a fost filmată, iar potrivit imaginilor apărute în mediul online impresara şi antrenorul îşi dau palme şi pumni, în plină stradă.
În ciuda unor prime imagini în care cei doi sunt deja "în acţiune" publicate în prima parte a zilei de sâmbătă, o altă filmare arată şi ce s-a întâmplat înainte de agresiuni, dar şi după ce fostul tehnician de la FCSB sau Universitatea Craiova şi-a dat seama că a fost filmat.
Înainte ca totul să escaladeze, Anamaria Prodan a fost surprinsă cum i-a arătat ceva pe telefon lui Laurenţiu Reghecampf. În acele secunde, fostul fotbalist părea nemulţumit de ce vede şi a vrut să plece.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat, agenta de fotbalişti l-a oprit şi a pus mâna pe el, iar Reghecampf a luat-o zdravăn de mână, i-a dat-o la o parte şi a bruscat-o pe cea care i-a fost parteneră.
Apoi, totul s-a îndreptat spre o bătaie în adevăratul sens, cu pumni din partea amândurora. Anamaria Prodan a fost surprinsă în timp ce i-a băgat degetele în faţă antrenorului, care a aruncat-o la pământ apoi pe agentă.
Deşi discuţia dintre cei doi nu a captată, Anamaria Prodan a fost auzită, la un moment dat, cum îl înjură şi îi spune: "Te omor".
Spre final, când s-au apropiat de maşina celui care a filmat momentul, Reghe şi-a dat seama că scena oribilă a fost înregistrată si Anamaria Prodan a întrebat dacă persoana respectivă a filmat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au ajuns la Poliţie
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf s-au prezentat la Poliţie, acuzându-se reciproc de agresiune
Impresarul Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf s-au prezentat la Poliţia Snagov, vineri seară, acuzându-se reciproc de agresiune. După audieri, poliţiştii au emis două ordine provizorii de protecţie.
”La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând şi numărul de urgenţă 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliţiei faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt”, a transmis, vineri seară, IPJ Ilfov.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât şi femeii respective.
”În cadrul activităţilor specifice poliţiştii din cadrul Politiei Staţiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecţie Provizorii. În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire sau alte violenţe”, a mai precizat sursa citată.
- Citește și
- Cine primeşte "în folosinţă gratuită 49 de ani" Stadionul Arcul de Triumf. "Fotbalul îşi poate desfăşura activitatea acolo"
- Basarab Panduru, necruţător cu Edi Iordănescu: ”Nu am mai văzut niciodată un selecţioner care să se roage să rămână la naţională” | EXCLUSIV
- Gigi Becali anunţă o schimbare importantă la FCSB: ”I-am transmis lui Dică”. Planurile patronului s-au modificat din cauza parcursului modest din Liga 1
Afla mai multe despre: anamaria prodan, laurentiu reghecampf