Dinamoviştii au legat o singură dată două victorii în campionat în acest sezon. S-a întâmplat în urmă cu două luni. Au şi acum această ocazie. Miercuri joacă împotriva Chindiei. În tur, la primul meci al lui Uhrin pe banca alb-roşilor, echipa lui Moldovan s-a impus cu 3-2.
"Nu vreau să vorbesc despre revanşă, dar jucăm acasă, vrem să câştigăm. Îmi amintesc bine acel meci, am făcut multe greşeli şi sper că nu o să mai facem greşelile de data trecută. Va fi un meci dificil, ca de obicei, ei au pierdut cu 2-5 şi nu e bine pentru noi, pentru că ei vor fi şi mai concentraţi în apărare" , a declarat Dusan Uhrin.
Nu este însă linişte la Dinamo. Căpitanul Nistor a ameninţat că pleacă dacă nu-şi primeşte salariile restante.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dan se enervează destul de repede, dar îi şi trece. Sperăm să rămână în continuare, aţi văzut că jocul nostru depinde foarte mult de Dan şi el ne ajută foarte mult. Toţi jucătorii trebuie să spună lucrurilor pe nume, de ce să ascundem când avem de zis adevărul? Dan spune tot ce simte, totul pe faţă şi nu are nimic de ascuns. Momentan, ne-am concentrat pe meciurile acestea care urmează, banii de luat o să-i luăm, dar punctele, dacă trec, va fi greu să le mai luăm. Se strâng, rămân puţine şi după aceea nu mai putem aduna puncte şi obiectivul se va îndepărta" , a declarat Laurenţiu Corbu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: corbu, dusan uhrin, dinamo