Pivotul naţionalei României nu a digerat deloc eşecul umilitor în faţa Suediei care ne-a răpit şansa de a fi cap de serie în turneele pre olimpice din primăvara anului viitor.
Pintea a marcat de 4 ori în meciul cu nordicele fiind una dintre golgheterele naţionalei alături de Neagu şi Udriştioiu şi ele tot cu câte 4 reuşite.
"Noi am jucat foarte rău, cu foarte multe greşeli neforţate. Am dat mingea fără să se facă vreun efort. Cred că asta ne-a pus plumb în picioare pentru că am luat foarte, foarte multe goluri pe contraatac şi mai ales cu poarta goală. Fiecare să se analizeze şi să vadă unde trebuie să lucreze pe viitor şi să ne dăm seama că nu putem face performanţă în felul acesta" a declarat handbalista de la CSM Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Denisa Dedu era şi ea afecată de după a doua înfrângere în grupele principale.
"Campionatul ăsta parcă a fost mai greu ca niciodată, nu ştiu, de când am fost, parcă a fost cel mai apăsător, nu ştiu. E într-adevăr frustrant, dar asta este, asta e situaţia, ştiam că nu o să ne fie uşor" a spus portarul naţionalei lui Ryde.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mădlina Zamfirescu a încercat mai degrabă să gasească explicaţii pentru lipsa de formă a fetelor.
"În astfel de momente, cred că cel mai mult îşi pune amprenta oboseala psihică. E greu să-ţi găseşti cuvintele după un meci ca acesta, ne pare nespus de rău, în special pentru aceşti oameni, care sunt alături de noi şi au venit din ţară până aici, ca să ne susţină" a spus la rândul ei Mădălina.
Afla mai multe despre: pintea, zamfirescu, dedu, cm handbal, turnee preolimpice, românia