Echipa MApN o ia de la căpăt, din nou, pentru o promovare aşteptată de 2 ani. De la reînfiinţare, nu a reuşit să ajungă în liga treia.
După ce Ion Ion şi Marius Lăcătuş au compromis obiectivul, Daniel Opriţa a fost desemnat antrenor al echipei din Ghencea. Anghel Iordănescu va contribui şi el cu sfaturi pentru binele Stelei.
"Sunt bucuros că am ajuns din nou în curtea Stelei, clubul unde am cunoscut cele mai mari performanţe şi cele mai frumoase. Vin cu încredere, cu dorinţa de a realiza lucruri frumoase şi de a duce echipa acolo unde îi este locul în prima ligă şi să câştige din nou campionate. Sunt sigur că vom face o echipă bună care să nu aibă nicio problemă în a promova. Eu nu pot să risc să nu promovez echipa în acest sezon" a spus noul antrenor al roş-albaştrilor.
Secundul său, Iulian Miu, a glumit pe seama lotului pe care ar trebui să îl aibă CSA Steaua.
"Am înţeles că mă urmăreşti şi pe mine, poate mă legitimezi" şi-a făcut reclamă acesta pe lângă Daniel Opriţa.
"În afară de Iulian care îl avem aici şi care se mai bagă şi el la antrenament şi dacă va fi nevoie vreodată, o să intre să ajute echipa. Pentru că şi anul trecut a jucat în liga a 4a.
Şi eu am vrut să ma reapuc de fotbal, dar m-am antrenat prea tare şi m-am accidentat" a completat Daniel Opriţa.
După ce Tribunalul a hotărât împărţirea palmaresului în două, între CSA Steaua şi FCSB, în CV-ul lui Iulian Miu va rămâne trecută pe veci echipa Armatei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Revin acasă după 16 ani. Sunt bucuros să fiu iar în curtea Stelei. Am câştigat cu echipa asta 7 trofee, am jucat aproape 7 ani. iar ca antrenor cred că vreau să rămân vreo 10. Sau poate mai mult, să ies la pensie de aici de la Steaua. Vreau să rămân aici să câştig trofee cu Steaua. Avem nevoie de toţi foştii stelişti care au jucat la Steaua şi în special de o emblemă cum e Marius Lăcătuş. Aş vrea să văd stadionul ăsta cât mai repede în picioare şi la anul să jucăm pe el în liga a 3a" a declarat la rândul său Iulian Miu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: csa steaua, iulian miu, daniel opriţa, proiect