You are here:

VIDEO | Dan Petrescu în devenire: "Domn' arbitru, să daţi penalty pentru CFR!" :) Ce răspuns a primit copilul

VIDEO | Dan Petrescu în devenire: "Domn' arbitru, să daţi penalty pentru CFR!" :) Ce răspuns a primit copilul

Superliga

Comentarii

Un copil a reuşit să producă multe zâmbete înainte de fluierul de start de la CFR Cluj - CSM Poli Iaşi. Pe tunel, acesta i-a cerut arbitrului George Rădulescu ”să dea penalty pentru CFR”. Rădulescu a intrat în jocul său.

CFR Cluj a fost acuzată în repetate rânduri de rivale că are parte de ajutorul arbitrilor, care dictează prea uşor lovituri de la 11 metri. Acum, adversarele CFR-ului au motive în plus de îngrijorare. :) Înainte de meciul cu CSM Poli Iaşi, un copil a negociat la sânge cu arbitrul George Rădulescu. Băieţelul l-a rugat pe centralul partidei să dea ”penalty pentru CFR”. Câte? L-a lăsat pe Rădulescu să decidă.

Redăm dialogul purtat între copil şi arbitru:

Copil: Domn' arbitru, domn' arbitru! Să daţi penalty!
Arbitru: Să dau penalty?
Copil: Penalty la CFR
Arbitru: Câte vrei să dau?
Copil: Pe toate

Până la urmă, George Rădulescu nu i-a îndeplinit dorinţa copilului, dar a reuşit să-i enerveze pe adversarii CFR-ului. Echipa lui Dan Petrescu a deschis scorul dintr-o fază pornită dintr-un aut dictat iniţial pentru CSM Iaşi şi întors apoi pentru CFR Cluj. Flavius Stoican a trimis în tribune pentru proteste şi a vrut să scoată echipa de pe teren.

Afla mai multe despre: cfr clujcsm iasiliga 1arbitrucopil 

viewscnt
Articole similare