Preşedintele Astrei, Dani Coman, a oferit prima reacţie, după ce echipa pe care o reprezintă a învins-o pe FCSB, scor 3-2. Giurgiuvenii au întors meciul de la 2-0, iar Dani Coman i-a jignit pe cei care au suspectat partida de blat.
Astra a reuşit să revină de la 2-0 şi să învingă FCSB, iar Dani Coman l-a lăudat pe antrenorul Bogdan Andone. De asemenea, preşedintele Astrei a vorbit şi despre posibila plecare a lui Denis Alibec:
"Am sperat tot timpul, am fost şi eu la pauză la ei, mi-a plăcut cum a vorbit Bogdan Andone cu ei. La vară, Alibec sper să îşi găsească un contract pe măsura valorii lui. În momentul de faţă niciun jucător nu are vreo ofertă concretă. Sunt doar discuţii. Şi eu îmi doresc ca Alibec să plece. Îmi doresc să prindă şi el un contract pe măsura valorii pe care o are, să câştige milioane de euro, aşa cum au făcut-o mulţi jucători care nu se ridică nici la 30% din valoarea lui Alibec", a declarat oficialul Astrei, la finalul meciului.
Unul dintre reporterii aflaţi la Giurgiu i-a adus la cunoştinţă lui Dani Coman că au fost acuzaţii de blat la pauza partidei, pe reţelele de socializare. Preşedintele Astrei a reacţionat cu o jignire: "Nişte idioţi! Acum va fi o lutpă deschisă la titlu, jucăm cu CFR acum. Chiar le-am spus la şedinţa tehnică că de asta ne apucăm de fotbal, pentru meciuri ca cel din seara asta, ca meciul cu CFR", a mai spus Dani Coman.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
VIDEO | Astra - FCSB 3-2 (Alibec 36, Seto 52, Alibec 80 / Ov. Popescu 18, Man 28)
FCSB a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, de echipa Astra Giurgiu, în etapa a cincea a play-off-ului Ligii I. FCSB a condus cu 2-0, însă giurgiuvenii au revenit şi au obţinut victoria.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani coman, astra, fcsb