You are here:

VIDEO | De la insolvenţa lui Copos, la falimentul lui Moraru. Cei de la Academia Rapid se revoltă înaintea licitaţiei: "Avem un plan B"

VIDEO | De la insolvenţa lui Copos, la falimentul lui Moraru. Cei de la Academia Rapid se revoltă înaintea licitaţiei: "Avem un plan B"

Fotbal intern

Comentarii

Fanii rapidişti aşteaptă cu nerăbdare să se rezolve dilema cu marca Rapid. Pe 10 noiembrie va avea loc licitaţia pentru marca Rapid şi trofeele, iar Valerii Moraru, principalul creditor al Rapidului, prin firma Azuga Waters, cere 3,4 milioane de euro.

Cei de la Academia Rapid, care au obţinut temporar dreptul de a folosi marca Rapid, se plâng de suma imensă. Ovidiu Burcă, managerul general, anunţă că giuleştenii au şi un plan B.

"Noi cumpărăm o marcă ce are un potenţial mare. Dorim să achiziţionăm şi ultima marcă, siglă, care a fost înregistrată în 2015 de către ultimul administrator judiciar. Un brand achiziţionat trebuie să producă plusvaloare.

Dar azi Rapid e o societate aflată în faliment, un club care a fost mistuit de conflicte, de un management defectuos.

400.000 de euro era o valoare acceptabilă. Ne vom înscrie la licitaţie şi vrem să plătim preţul corect, nu preţuri astronomice. Nu vrem să plătim bani către creditori care au îngropat clubul. Din aceşti 3,4 milioane, 80% vor merge în contul Azuga Waters. De ce să nu investim aceşti bani într-un centru care să formeze jucători pentru Rapid.

Suporterii simt că acest proiect al nostru este unul curat. Suntem nişte oameni oneşti, care ne dorim să ne facem meseria. Dacă nu vom putea achiziţiona la un preţ rezonabil marca, avem planul B. Sunt convins că 99 la sută dintre suporteri nu sunt de acord să plătim 3,4 milioane plus TVA către aceşti creditori", a declarat Ovidiu Burcă la Telekom Sport.

Academia Rapid se luptă cu CSA Steaua pentru promovarea în liga a treia.

În emisiunea "Sport Report", la Telekom Sport, a fost difuzat un material special, despre drumul parcurs de rapidişti de la insolvenţa lui Copos la situaţia din prezent.

Afla mai multe despre: rapidlicitatieacademia rapidmarcacoposvalerii moraruovidiu burca 

viewscnt
Articole similare