Delegaţia vicecampioanei României ar fi trebuit să decoleze în jurul orei 9 de pe aeroportul Otopeni, însă plecarea a fost amânată cu aproximativ două ore.
UPDATE | În cele din urmă, avionul închiriat de Gigi Becali a plecat în apropierea orei 15.00 de pe aeroportul Henri Coandă, cu destinaţia Erevan. Zborul până în capitala Armeniei durează două ore şi jumătate, astfel că Tănase & Co vor ajunge acolo la 17:30, ora României.
UPDATE | Decolarea a fost amânată până după ora 15:00. Astfel ajungem la 6 ore de întârziere faţă de momentul la care aeronava trebuia să plece de pe aeroportul Otopeni. Întregul program al echipei va fi astfel dat peste cap. Fotbaliştii lui Bogdan Andone aveau programat antrenamentul oficial în această seară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Andone şi fotbaliştii săi au fost anunţaţi că charterul care îi va duce la Erevan, locul de disputare al turului cu Alashkert, nu va mai părăsi România la ora stabilită iniţial, spre nemulţumirea oficialilor roş-albaştri. În lotul pentru această partidă nu s-au regăsit Pintilii, Momcilovic, Stan, Gnohere şi Moruţan, toţi accidentaţi. În schimb, au fost trecuţi pe lista UEFA Salomao, Moutinho şi Vînă.
Becali, sumă cu cinci zerouri pentru avionul FCSB
Mihai Stoica a anunţat că deplasarea în Armenia l-a costat pe finanţatorul FCSB 100.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, decolare, armenia, întârziere, charter