You are here:

VIDEO | Dezvăluiri incredibile despre Halep. "Un an nu şi-a simţit dreapta. A fost foarte greu!" Calvarul prin care a trecut Simona

VIDEO | Dezvăluiri incredibile despre Halep. "Un an nu şi-a simţit dreapta. A fost foarte greu!" Calvarul prin care a trecut Simona

Tenis

Comentarii

Simona Halep joacă de şase la ani la cel mai înalt nivel, dar la fel cum e pentru cei mai mulţi dintre sportivi, începutul a fost dificil şi a trecut prin situaţii extrem de dificile.

Simona e de peste cinci ani în top 10 mondial, deţine chiar recordul în acest sens între jucătoarele aflate în activitate. În plus, are şi 64 de săptămâni pe locul 1 WTA. Drumul spre performanţă a fost însă lung.

A început la Constanţa, a continuat din 2012, la Bucureşti, iar Simona nu s-a oprit până nu a ajuns pe locul lider mondial. A trecut şi printr-o operaţie de micşorare de sâni, a schimbat şi mulţi antrenori şi s-a confruntat şi cu diverse probleme medicale. Fostul ei antrenor, Firicel Tomai este cel care susţine că i-a cizelat multe dintre lovituri, într-un moment dificil al carierei, când se afla la finalul perioadei junioratului. 

"Era foarte descurajată. (n.r. la finalul perioadei junioratului). Au venit schimbările de lovituri. Antrenori din tenis îi spuneau: 'de ce schimbi la vârsta asta? Nu o să faci nimic' Eu îi spuneam: Dacă ai încredere, mergi mai departe. Eu îţi garantez că o să fie bine", a declarat pentru Telekom Sport fostul antrenor al Simonei, Firicel Tomai. 

"A avut încredere. Mi-a spus: 'Un an de zile nu am simţit dreapta deloc. Am făcut-o doar pentru că', îi spunea cuiva şi eu eram prezent, 'pentru că mi-a spus domnul Firi că e bine'. A fost greu, foarte greu", a mai spus Tomai. 

"Tot ea mi-a spus: 'Dacă puteţi să veniţi cu mine la turnee şi dacă am pe cineva şi simt, nu mă bate nimeni'. Deci ea simţia puterea ei interioară de mult", a spus antrenorul. 

Afla mai multe despre: haleptenisfiricel tomai 

viewscnt
Articole similare