Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a învins joi, pe teren propriu, formaţia poloneză Lomza Vive Kielce, scor 32-29 (16-12), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor.
Pentru Dinamo au marcat Nantes Campos 11 goluri, Bizău 7, iar de la oaspeţi s-a remarcat Moryto, cu 7 reuşite, Vujovic 6.
A fost interesant şi duelul antrenorilor, Xavi Pascual la debutul la Dinamo, respectiv Talant Dujshebaev pe banca poloneză, doi dintre cei mai titraţi tehnicieni din lume, de aceeaşi vârstă (53 de ani). Pascual are în palmares trei trofee de Liga Campionilor, cu FC Barcelona (2011, 2015, 2021), iar Dujshebaev cu unul în plus (trei cu Ciudad Real, în 2006, 2008, 2009, şi unul cu Kielce, în 2016).
Revenind la actuala stagiune, pentru Dinamo a debutat în Liga Campionilor şi extrema stângă Pascual Jr, jucător de 21 de ani, fiul antrenorului. Joi sunt programate şi celelalte trei partide din grupa B, între SG Flensburg-Handewitt - FC Barcelona, HC Motor - FC Porto şi Veszprem - PSG. Dinamo Bucureşti va juca următoarea partidă în deplasare, cu titrata echipă Paris Saint Germain, în 23 septembrie. După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
LIVE VIDEO: Dinamo - Vive Kielce 32-29
”Victoria este pur şi simplu răsunătoare” a concluzionat la finalul partidei, comentatorul Telekom Sport, Cosmin Băleanu
Final: Dinamo câştigă surprinzător în faţa lui Vive Kielce
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min 59. Final încins de meci, iar Bizău a marcat din nou. Lovitură uriaşă pentru Dinamo care câştigă în faţa lui Vive Kielce
Min 56. În continuare, un gol avans pentru Dinamo. Nantes se înalţă senzaţional şi marchează un gol care poate fi decisiv. Formaţia bucureşteană se duce la două goluri
Min 47. Gol superb marcat de Raul Nantes. Dinamo conduce acum cu 26-25
Min 46. Partida este mult mai echilibrată, dar Dinamo îşi păstrează avantajul de un gol
Min 37. Perioadă proastă de joc pentru formaţia bucureşteană. Au trecut 7-8 minute, iar Kielce s-a apropiat la două goluri. Xavi Pascual este nevoit să ceară time out. Spaniolul a simţit momentul delicat al dinamoviştilor, care au marcat doar două goluri în această repriză
Min 35. A doua minge parată de portarul Wolff, de la Vive Kielce. De remarcat că germanul este singurul portar pe care Kielce îl are la dispoziţie pentru acest meci! Dinamo conduce cu 20-17
Min 32. Dinamo păstrează un avans de cinci goluri. Scorul este acum 19-14 pentru formaţia lui Xavi Pascual
Min 30. Start în repriza a doua
Pauză
Min 29. Bizău marchează din nou! Se termină prima repriză, iar Dinamo are patru goluri avans.
Min 26. Extraordinar Heidaridad! Portarul lui Dinamo apără şi o lovitură de la 7m la scorul de 15-10
Min 22. Patru goluri avans pentru Dinamo, care se apără bine şi agresiv. Iar Saeid îşi face impecabil datoria
Min 17. Intervenţie senzaţională a lui Saeid Heidaridad
Min 16. Scorul este 11-8 pentru Dinamo, care joacă foarte bine în prima jumătate a reprizei
Min 12. Dinamo conduce cu 9-4 după o reuşită superbă a lui Bannour
Min 10. Dinamo se desprinde la patru goluri, după o reuşită senzaţională de la mijlocul terenului
Min 6. Gol senzaţional marcat de Octavian Bizău: Dinamo se desprinde la 5-2
Min 3. Gol Kielce: 2-2
Min 3: Gol Dinamo, marchează Bizău
Min 2. Gol Kielce
Min 1. Gol Dinamo. Disinger este primul care marchează
Partida dintre Dinamo şi Kielce este şi un duel al antrenorilor de legendă. Este vorba despre Xavi Pascual de la Dinamo şi Talant Dujshebaev de la Kielce. Pascual este triplu câştigător al Champions League şi are peste 50 de trofee câştigate în carieră. Dujshebaev a cucerit şi el patru trofee ale Ligii Campionilor şi are în total, 37 de trofee câştigate în cariera de antrenor.
Afla mai multe despre: xavi pascual, dinamo