De pe ultimul loc al clasamentului în urmă cu şase etape, Chindia a ajuns pe poziţia a 10-a în Liga I la doar 3 puncte de play-off. Iar Viorel Molodvan începe să viseze.
După ce Ilie Poenaru a anunţat că se gândeşte la un loc de play-off pentru echipa sa după patru meciuri la rând fără înfrângere în prima divizie, a venit acum rândul celeilalte nou-promovate să aibă astfel de ambiţii după două victorii consecutive.
"Vreau să îmi felicit băieţii pentru că asta e echipa pe care mi-o doresc. Ştiu pentru ce joacă. Ştiu că dacă terminăm mai repede campionatul au o promisiune din partea mea. Şi am mare încredere că vom reuşi acest lucru. Mă gândesc foarte mult şi am mare încredere că putem să jucăm chiar în playoff. Ca să eviţi salvarea de la retrogradare şi să fii liniştit trebuie să joci în playoff" a declarat antrenorul Chindiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Viorel Moldovan dezvăluie ce le-a cerut în mod special jucătorilor săi în pregătirea meciului contra giurgiuvenilor.
"Am blocat foarte bine spaţiile. Am reuşit să îl ţinem pe Budescu cât mai departe de poarta noastră. Ştiam că avem în faţă un adversar dificil, jucători de calitate de la mijloc în sus care pot face diferenţa în orice moment. Am jucat foarte bine şi este incontestabilă această victorie ţinând cont şi de ocaziile pe care ni le-am creat în repriza a doua. A doua repriză am reuşit să punem o presiune enormă pe apărarea adversă, ne-am creat foarte multe ocazii de a marca" a încheiat Moldo-gol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chindia, viorel moldovan, play-off, astra