You are here:

VIDEO | Dublu de aur pentru Fed Cup: "Trofeul este foarte important" Begu şi Niculescu, cele mai în formă românce pentru duelul cu Cehia

VIDEO | Dublu de aur pentru Fed Cup: "Trofeul este foarte important"  Begu şi Niculescu, cele mai în formă românce pentru duelul cu Cehia

Tenis

Comentarii

Irina Begu şi Monica Niculescu merg în Cehia cu atuul unui titlu câştigat în circuitul feminin. Cele două s-au impus în turneul de dublu din Thailanda.

Irina Begu a fost cea care a luat cu ea trofeul cucerit în Asia. L-a lăsat la Bucureşti, iar mâine va pleca în Cehia pentru duelul din Fed Cup. 

"Sincer, cu Monica întotdeauna am jucat foarte bine şi am avut rezultate extraordinare, aşa că mă aşteptam la un rezultat bun, însă recunosc că întotdeauna mă gândesc la fiecare tur, şi ulterior să câştig turneul. Au fost condiţii grele, a bătut vântul foarte tare, foarte cald, umiditate, însă un turneu extraordinar. Pentru prima dată când am jucat acolo şi cu siguranţă voi mai merge acolo" a spus Irina la sosirea în ţară. 

Cele două ar putea face dublu şi la Ostrava, iar meciul respectiv ar putea fi decisiv pentru soarta întâlnirii cu cehoaicele. Dublul Cehiei este însă cel mai tare din lume. Katerina Siniakova şi Barbora Krejcikova sunt primele două clasate în topul mondial.  

"Domnul Segărceanu are multe variante, şi cu Simona, şi cu Micky, există posibilităţi, ceea ce contează enorm. Însă eu personal sper să câştigăm după meciurile de simplu şi să nu fim nevoite să jucăm meciul decisiv de dublu. Contează enorm de mult să ai câteva meciuri în picioare, mai ales câştigate, şi trofeul acesta este foarte important pentru mine" a mai spus Begu. 

Afla mai multe despre: beguniculescuthailandafed cupcehia 

viewscnt
Articole similare