Dinamo a învins-o pe Academica Clinceni, marţi aseară, în "Ştefan cel Mare", scor 1-0, într-un meci din faza sferturilor de finală din Cupa României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Deian Sorescu, în minutul 83.
Duşan Uhrin a calificat-o pe Dinamo în semifinale Cupei României, iar la final s-a declarat mulţumit că el şi jucătorii săi sunt încă în obiectivul propus. Cehul a explicat de ce îşi doreşte să i-a presiunea de pe umerii jucătorilor săi şi a vorbit inclusiv despre situaţia sa de la club:
”Sunt fericit, pentru că meciul a fost greu şi noi am câştigat. Suntem în obiectiv. Clinceniul a jucat defensiv şi a încercat contraatacul, chiar au avut câteva ocazii. Per total am jucat bine, mai ales că ultima dată am pierdut împotriva lor. Am fost puţin nervoşi, dar le-am spus să rămână calmi, până marcăm, iar până la urmă am reuşit acest lucru” a mărturisit Duşan Uhrin Jr după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El a explicat după meci şi care a fost diferenţa dintre cele două meciuri consecutive dintre Dinamo şi Academica Clinceni: ”Nu au fost diferite meciurile din ultimele zile, doar scorul a fost diferit. Ultimul meci, în prima repriză am jucat bine, în repriza a doua am jucat prost. Acum Fabbrini a jucat mult mai bine şi cred că el a fost cheia meciului. În meciul precedent nu l-am văzut atât de activ în zona ofensivă”
”A fost o presiune, dar nu vreau să am haos la echipă. Este foarte greu într-o asemenea atmosferă ca băieţii mei să se pregătească pentru un asemenea meci. Le-am zis că situaţia mea e ok, suporterii ne-au susţinut. Sper să o facă în continuare, mai ales că ei ne-au înţeles mereu situaţia. Eu vreau să iau presiunea de pe jucători, pentru că pentru ei este foarte complicat. Eu sunt obişnuit cu presiunea. Nu vreau ca ei să aibă această presiune asupra lor, ci doar să se concentreze pe fotbal. Asta contează” a încheiat tehnicianul ceh al echipei Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: duşan uhrin jr