FC Viitorul n-a avut nicio problemă în meciul cu Gaz Metan şi s-a impus cu 4-1. Aceasta a fost prima înfrângere pentru echipa pregătită de Edward Iordănescu în actualul sezon din Liga I.
"Fotbalul este uneori nedrept, iar în această seară a fost nedrept faţă de noi. Luaţi statistica şi vedeţi ocaziile! Cred că portarul adversarului a fost omul meciului, a prins o zi excepţională. La un moment dat, am simţit că din orice poziţie am fi încercat să finalizăm şi din orice procedeu nu intra mingea în poartă.
Este fotbal şi importante sunt punctele. Suntem sus şi trebuie să facem paşii corecţi şi să depăşim momentul. Sunt supărat, pentru că sunt pus într-o situaţie delicată, pentru că trebuie să fac foarte multe improvizaţii. În acest moment, Gaz Metan stă într-un singur fundaş dreapta, Pleaşcă. După plecarea lui Creţu la FCSB, noi nu ne-am mai completat.
Nu l-am avut pe Marius Constantin astăzi şi nu am avut altă soluţie de fundaş central. Stăm în trei fundaşi centrali. Dacă se întâmpla ceva cu Larie şi cu Popa, trebuia să inventez şi un fundaş central. În plus, Buş e singurul atacant de profil. Nici Dumitru, nici Ely nu sunt atacanţi centrali. Este supărarea mea cea mai mare, pentru că, pentru play-off, trebuie să fii acoperiţi valoric şi numeric" , a declarat antrenorul celor de la Gaz Metan, Edward Iordănescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.