Chindia Târgovişte, cu Viorel Moldovan antrenor, a fost mult timp pe primul loc în Liga a 2-a, în prima parte a sezonului. Chiar dacă sfârşitul de an i-a prins într-o perioadă mai slabă pe târgovişteni, cei de la Chindia încă visează la promovare şi pentru a îşi îndeplini obiectivul, Moldovan vrea un cantonament de nivelul primei ligi.
Chindia Târgovişte s-a reunit joi şi are dispoziţie aproximativ şase săptămâni pentru a se pregăti pentru lupta la promovare, unde are adversari importanţi precum U Cluj şi Petrolul Ploieşti, dar şi surprizele Snagov şi Clinceni. În exclusivitate pentru Telekom Sport, Viorel Moldovan a dezvăluit unde locul în care doreşte să îşi ducă elevii în cantonament: "Ne-am fi dorit şi noi în partea a doua a pregătirii să mergem în Antalya. Rămâne de văzut acest lucru, sunt anumite de discuţii, dacă vom reuşi să facem acest cantonament în partea a doua, să jucăm şi două, trei meciuri amicale pe terenuri bune".
Până atunci, Chindia va avea un prim cantonament, de o săptămână şi jumătate, la Mogoşoaia.
Echipa care a fost la un pas de promovare sezonul trecut, pierzând play-off-ul cu FC Voluntari într-un mod dramatic, l-a împrumutat pe Mihai Neicuţescu de la Dinamo, dar transferurile nu se opresc aici: "Avem nevoie pe fiecare compartiment de câte un element, jucători de experienţă, jucători de valoare, care să aducă un plus de calitate echipei şi să ne ajute în lupta pentru promovare. Nu am nevoie de cantitate, pentru că cantitata nu face diferenţa, calitatea o face", a mai spus fostul antrenor de la Auxerre.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chindia Târgovişte este pe locul 5 în Liga a 2-a, cu 44 de puncte, la doar două distanţă de liderul Sportul Snagov.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: viorel moldovan, chindia targoviste, liga a 2-a