Imediat după ce Daum a fost dat afară, Răzvan Burleanu l-a contactat pe Cosmin Olăroiu pentru a prelua naţionala României. Fostul antrenor al Stelei a vrut să-i preia pe tricolori, însă şeicii de la Al Ahli n-au fost de acord ca el să lucreze în paralel.
”În momentul în care a plecat domnul Daum, cei de la echipa naţională m-au contactat şi m-au rugat să discut cu conducerea clubului meu. Mai aveam contract până în luna mai, mai 2018. Nu am prelungit contractul şi chiar le-am spus că nu voi rămâne în continuare.
Am avut două discuţii foarte lungi pentru a mă lăsa să lucrez în paralele. Având cele cinci luni de contract, eu aveam practic două acţiuni la naţională. Trei. Era una în octombrie, în noiembrie şi martie. Cei de acolo au refuzat categoric şi mi-au spus că dacă nu am mers la naţionala Emiratelor, cum şs putea merge la naţionala României”, a declarat Cosmin Olăroiu în EXCLUSIVITATE pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olaroiu, echipa nationala, burleanu