Este o perioadă extrem de slabă din istoria lui Dinamo. Echipa nu merge, chiar dacă pe bancă au fost încercaţi mai mulţi antrenori, iar mai nou, jucătorii au restanţe financiare.
UPDATE 23:30: Potrivit informaţiilor Telekom Sport, după remiza de la Chiajna, dinamoviştii au fost ameninţaţi că nu vor fi plătiţi nici în data de 15 decembrie. Dacă se va ajunge în această situaţie, va fi depăşită perioada prevăzută în regulament, de 90 de zile, ceea ce ar însemna că jucătorii îşi vor putea depune memorii pentru a le fi reziliate contractele.
Din informaţiile Telekom Sport, pe 15 noiembre se împlinesc două luni de când elevii lui Mircea Rednic nu au mai primit salariile. Sergiu Hanca, care este suspendat pentru meciul din ultima etapă a turului, cu Concordia Chiajna, nu se declară deranjat de faptul că sunt restanţe financiare, ci o vede mai degrabă ca o pedeapsă a patronului pentru forma slabă prin care trec.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În momentul de faţă cred că e vorba de orgoliul nostru şi de valorea noastră să ne demonstrăm în primul rând nouă că aceste rezultate din acest tur au fost mincinoase şi valorea noastră este mai mare începând să câştigăm meciuri sunt sigur că vor veni şi banii", a declarat Hanca, în exclusivitate pentru Telekom Sport.
10 partide a jucat în acest sezon de Liga 1 Sergiu Hanca, fără să înscrie vreun gol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sergiu hanca, dinamo, salarii