Simona Halep, locul 1 mondial, a anunţat, marţi, pe Twitter, că suferă de hernie de disc, şi că speră să revină cât mai rapid în competiţie. Ulterior, ea a precizat că nu se pune problema unei operaţii, ci a unui tratament care va consta în exerciţii şi fizioterapie.
Alexandra Dulgheru, chinuită şi ea în trecut de accidentări, o sfătuieşte pe Simona să nu se grăbească cu revenirea pe teren.
„Nu îmi place să aud asta, normal. Nu am avut probleme la spate, dar ştiu ce înseamnă o accidentare destul de grava. Herniile de disc sunt, de obicei, păcătoase, acum depinde cât de greav este. Sunt sigură că are specialişti şi o să o ajute cu sfaturi şi tratament.
Clar nu este vorba de renunţat, în niciun caz, dar singurul sfat pe care i l-aş da este să stea. La ea este şi presiune, pentru că este lider şi are multe puncte de apărat, dar eu aş sfătui-o să stea atât cât are nevoie pentru că nu este de joacă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Să stea cât are nevoie, pentru că, atunci când revii... eu de fiecare dată când am revenit prea devreme sau am încercat eu să păcălesc corpul nu am făcut niciodată treabă bună. Sunt sigură că şi ea e conştientă de asta şi atât pot să îi spun, să stea cât este nevoie, să simtă în momentul în care revine că este sănătoasă. Ea trebuie să joace la măcar 80% din capacitatea ei”, a spus Alexandra dulgheru în exclusivitate la Telekom Sport.
În altă ordine de idei, Dulgheru se pregăteşte începând cu acest alături de Monica Iagăr şi afirmă că este extrem de mulţumiă de schimbările apărute în jocul ei în urma acestei colaborări: „Lucrez de anul acesta cu Monica Iagăr şi îmi place, îmi plac rezultatele pe care le văd. Am început cu ea să... adică la pregătirea fizică să schimb nişte lucruri, sunt mai activa, fac exerciţiu sau un fel de pregătire fizică mai bun mie
Eu de exemplu sunt genul de jucătoare care joacă mult pe viteză. Viteza de... mişcare în teren şi am pus foarte mult accentul pe chestia asta, încerc să fac multe exerciţii în regim exploziv, adică să aduc pregătire la ceea ce am eu nevoie, cum e stilul meu de joc”, a spus tenismena română.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, alexandra dulgheru