Gică Popescu este dezamăgit că Ilie Balaci n-a primit mai multă atenţie înainte să treacă în nefiinţă. ”Minunea blondă” a decedat duminică dimineaţă după ce a suferit o insuficienţă respiratorie şi un stop cardiac.
Gică Popescu a fost unul dintre apropiaţii lui Ilie Balaci şi vestea că fostul mare mijlocaş a dispărut dintre noi l-a întristat profund. În acelaşi timp, Popescu se declară nemulţumit de faptul că Balaci a primit mai multă atenţia abia după ce a decedat. ”Baciul” nu s-a lăsat impresionat nici de gestul lui Klaus Iohannis, care l-a decorat post-mortem pe Ilie Balaci cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler:
”Ce se întâmplă eu cred că nu ne face cinste şi anume faptul că în ultimele zile am vorbit non-stop de Ilie Balaci. Ar trebui să vorbim de aceşti mari jucători, de aceşti idoli, în timpul vieţii. Nu după ce mor. Am văzut că a primit şi decoraţii (n.r. a fost decorat post-mortem de Klaus Iohannis), a fost foarte multă lumă. La televizor s-a vorbit trei zile numai de el; vorbiţi în viaţă, când sunt în viaţă aceşti oameni, nu după ce mor! Eu dacă am avut ceva de spus, am spus-o când era în viaţă Ilie”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu, ilie balaci, craiova