You are here:

VIDEO EXCLUSIV | Momentul care putea schimba istoria fotbalului românesc: ”Cu Suedia, i-am zis lui Puiu să-l schimbe pe Prunea cu Stelea”

VIDEO EXCLUSIV | Momentul care putea schimba istoria fotbalului românesc: ”Cu Suedia, i-am zis lui Puiu să-l schimbe pe Prunea cu Stelea”

Top Interviuri

Comentarii

Dumitru Dumitriu a fost invitatul lui Alexandru Săbău la emisiunea Top Interviuri. Printre altele, fostul mare antrenor al Stelei şi-a amintit şi de experienţa de la Mondialul American.

La Cupa Mondială din 1994, Generaţia de Aur a fotbalului românesc, cu Anghel Iordănescu antrenor principa şi Dumitru Dumitriu antrenor secund a reuşit cea mai mare performanţă din istoria echipei reprezentative. Sfertul de finală cu Suedia rămâne unul de tristă amintire, iar golul marcat de Keneth Anderson a afectat o prestaţie spectaculoasă a tricolorilor la turneul final.

Ţiţi Dumitriu, pe atunci secundul lui Puiu Iordănescu şi-a amintit la Top Interviuri de un moment care putea schimba cu totul istoria fotbalului românesc.

Dumitriu i-a mărturisit lui Alexandru Săbău că i-a spus selecţionerului Puiu Iordănescu că Bogdan Stelea ar fi o opţiune mai potrivită decât Florin Prunea: ”Ţeţe Moraru mi-a zis. I-am spus lui Puiu şi Puiu a stat puţin în cumpănă şi zice: cred că nu este momentul, că ăsta este încălzit, Stelea până intră în atmosfera jocului...Era o chestie foarte ciudată. După fiecare antrenament împărţeam echipa în două, 11 inşi cu Stelea la o poartă, 11 inşi la cealaltă poartă cu Prunea. Rămâneau câştigătorii. Ştiţi cine erau tot timpul? La o grupă Belo şi la alta Dan Petrescu. I-am spus lui Puiu, Stelea ne-a scos în primul joc, a apărat senzaţional, a scos 4-5 mingi imposibile aproape. Şi cu Elveţia eu zic hai să ne uităm, spun că nu e de vină la goluri. Acolo a fost o chestie, ne-a băgat într-o sală, 32 de ventilatoare şi au funcţionat numai 4. Noi eram total nepregătiţi pentru treaba asta” şi-a amintit Dumitriu. Prunea a rămas atunci pe teren, iar Stelea doar pe banca de rezerve.

Un alt moment interesant de la Campionatul Mondial din SUA a fost eliminarea super rapidă a lui Jean Vlădoiu, un subiect pe care Ţiţi Dumitriu a a refuzat elegant să-l comenteze: ”Despre treaba cu Jean Vlădoiu, care trebuia să îmi fie fin, nu discut, pentru că nu are rost. El e acum coleg cu mine. S-a supărat un pic” a glumit Dumitriu.

Afla mai multe despre: dumitru dumitriu 

viewscnt
Articole similare