În sezonul 2006/2007, FCSB a făcut parte din grupa E a Ligii Campionilor, alături de Lyon, Real Madrid şi Dinamo Kiev. Roş-albaştrii au terminat atunci pe locul al treilea, peste echipa ucraineană.
Deşi Real Madrid era clubul cu cel mai important nume, Olympique Lyon a fost echipa care i-a încântat pe roş-albaştri. De altfel, francezii au şi câştigat grupa atunci. Au obţinut 14 puncte, n-au pierdut niciun meci, iar în partidele cu FCSB s-au impus cu 3-0, în Ghencea, apoi, au remizat pe propriul teren, scor 1-1.
"În Liga Campionilor, dacă nu ai experienţă, e foarte greu. Noi am păţit-o cu Lyon, aveau 3-0, iar ei au tras atunci doar patru şuturi pe poartă" , a declarat Mirel Rădoi.
"Nu mai ştiam pe unde să primim mingea, aveam impresia că sunt mai mulţi pe teren. Atât de bine stăteau în teren. Nu-ţi dădeau nicio şansă. Chiar vorbeam între noi după meci. Nu ai cum să stai atât de bine în teren. Erau Juninho, Malouda, Benzema, Abidal nu mai era. Mai era Kallstrom, vorbim de fotbalişti. Mai era Cris, era căpitanul echipei. Îi urmăream şi noi atunci, ne uitam la Liga Campionilor la televizor" , a spus Nicolae Dică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Asta e diferenţa faţă de ziua de astăzi. Noi urmăream fiecare meci, ne ştiam toţi adversarii, iar acum sunt jucători în campionatul intern care, atunci când îi întrebi de un adversar, trebuie să-şi sune un coleg. Asta poate proveni şi de la faptul că antrenorii le pregătesc fiecare meci cu mare atenţie, dar noi, oricum, ne uitam şi studiam" , a continuat Rădoi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radoi, dica, fcsb, steaua, liga campionilor, real madrid, lyon