George Copos a fost văzut de curând alături de rapidişti cărora le-a dat în administrare baza Pro Rapid. Retras în 2013 din fotbal, fostul finanţator al giuleştenilor este dorit la echipă de actuala conducere a clubului.
Ioan Andone a fost antrenor în Giuleşti timp de cîteva luni, în primăvara lui 2010. Pe atunci George Copos era încă patronul Rapidului. Fosta campioană a României a fost readusă la viaţă după ce a intrat în faliment în vara lui 2016, iar în acest sezon se luptă pentru promovarea în Liga 2. Revenirea lui George Copos la echipă ar fi una benefică este de părere Ioan Andone.
"El a fost un rapidist, un om care a investit financiar şi sufleteşte foarte mult în Rapid şi îl văd să pună umărul la redresarea Rapidului, pentru a ajunge în Liga I. Rapidul în merită pe domnul Copos şi Copos merită Rapdiul. Am avut o relaţie bună cu el. Din păcate, n-am lucrat decât foarte puţin şi din vară nu am mai prelungit. Nu intra peste antrenor niciodată. Nu mi s-a întâmplat nici să mă întrebe echipa cu care joc.Nu să pun vreun jucător sau altul. Era alt Rapid atunci, cu jucători de calitate, cu jucători cu salarii foarte mari, cu jucători care tot timpul îşi doreau cupele europene. Suporterii rapidişti erau pretenţioşi şi puneau presiune pe echipă şi pe echipele adverse. Lucruri frumoase erau în Giuleşti" îşi aduce aminte Ioan Andone experienţa trăită în Grant.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid, ioan andone, george copos