You are here:

VIDEO EXCLUSIV | Un fost jucător al Stelei şi-ar dori să vină antrenor la FCSB: „Am crescut cu aceste culori”

VIDEO EXCLUSIV | Un fost jucător al Stelei şi-ar dori să vină antrenor la FCSB: „Am crescut cu aceste culori”

Fotbal intern

Comentarii

Retras din activitate, Dorin Goian a declarat într-un interviu pentru Telekom Sport că şi-ar dori ca la un moment dat să o antreneze pe FCSB, dar a subliniat că nu este acum momentul potrivit pentru a dezvolta o astfel de discuţie.

„Asta e întrebarea standard, să zic aşa. Normal, am Steaua în suflet, am crescut cu aceste culori, oricine cred că şi-ar dori, dar cred eu acum e puţin cam prea devreme să mă pot gândi la FCSB acum”, a spus Dorin Goian la Telekom Sport.

Despre evoluţia FCSB în campionat: „O perioadă oscilantă. Sunt momente în care echipa dă semne că joacă bine, că şi-a revenit, rezultatele sunt ok, leagă câteva meciuri bune, apoi vin rezultate puţin mai slabe. E greu. A ieşit şi din cupa României. Cred că nici lotul nu e cel dorit. Au jucat cu doi fundaşi centrali improvizaţi acolo. Ăsta e lotul şi trebuie să facă în aşa fel încât la fiecare joc să scoată maximum. CFR şi-a revenit după un început mai ezitant. Se va da o luptă strânsă în play-off”, a mai spus Goian.

Goian a obţinut alături de Steaua două titluri de campion, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA şi trei calificări consecutive în Liga Campionilor. Pe 6 august 2009 a semnat cu echipa italiană US Palermo, Steaua Bucureşti încasând în urma transferului său 2 milioane de euro.

Afla mai multe despre: dorin goianfcsb 

viewscnt
Articole similare