De-a lungul timpului, România a dat mulţi jucători în Germania, unii dintre ei s-au adaptat şi au rămas anii buni, însă unii nu au reuşit să se impună. În prima categorie intră şi Sergiu Radu, fotbalist care a jucat nu mai puţin de şapte ani în Germania.
Radu, care a evoluat o scurtă perioadă şi pentru fosta echipă a lui Maxim, VfB Stuttgart, a dat verdictul în cazul fostului jucător de la Pandurii Târgu Jiu, care chiar dacă este de ani buni în Bundesliga, nu a reuşit să se impună cu adevărat: "Aş putea spune că la un moment dat Maxim a înţeles ce trebuie să facă. Nu imediat, pentru că i-a trebuit şi lui o perioadă de adaptare. Probabil că în acest moment se antrenează într-un mod corect, profesionist. Dar, pe lângă asta trebuie să ai şi realizări personale pentru a rămâne în echipă, trebuie să ai şi puţin noroc şi un antrenor care să creadă în tine", a spus Radu, în exclusivitate pentru Telekom Sport.
Fostul atacant, câştigător al Supercupei României în sezonul 1999-2000 cu Rapid, a continuat cu un sfat important nu doar pentru Maxim, ci pentru toţi jucătorii români care ajung peste hotare, în special într-un campionat ca cel din Bundesliga: "Când ajungi afară trebuie să fii mult mai bun ca un jucător de acolo pentru a te impune în echipă. Pentru asta cifrele vorbesc: pase de gol, goluri. Eşti obligat să ai o contribuţie decisivă pentru a rămâne titular şi în meciul următor".
Astfel, în opinia lui Radu, Maxim ar trebui să se gândească la o eventuală plecare din Bundesliga: "La un moment dat, dacă simţi că nu poţi da tot ce ai mai bun într-un campionat, că nu te poţi integra, poate că era momentul să schimbe. Aspectul financiar contează foarte mult de la o anumită vârstă".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 69 de meciuri a jucat Sergiu Radu în Bundesliga
- 104 partide a jucat în al doilea eşalon al fotbalului german, 2.Bundesliga
- Energie Cottbus, WfL Wolfsburg, VfB Stutgart, FC Koln şi Alemannia Aachen sunt echipele la care a jucat Radu în Germania
- În ţară, el a jucat la Jiul Petroşani, Olimpia Satu Mare, Rapid şi FC Naţional
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru maxim, sergiu radu, bundesliga, germania