Antrenorul suedez al României a declarat imediat după partida de miercuri dimineaţă că naţionala a suferit în momentele de dezechilibru din teren.
Câte 7 eliminări s-au dictat în fiecare tabără în disputa de la Kumamoto. Iar Neagu & Co nu au ştiut cum să reacţioneze este părerea lui Tomas Ryde.
"Am făcut un meci mai bun, începem să arătăm din ce în ce mai bine, nu avem o structură de echipă atât de bine pusă la punct încât să fie capabilă să joace atât în superioritate cât şi în inferioritate la fel de bine, nu am profitat de astfel de momente şi asta a înclinat balanţa în favoarea lor. Toată lumea a arătat spirit de luptă astăzi, a fost un joc foarte frumos pentru spectatorii neutri. Sigur că nu pot fi mulţumit cu rezulatul, dar sunt satifăcut de ce au făcut jucătoarele mele, trebuie să ne revenim ca să pregătim întâlnirea contra Ungariei" a declarat antrenorul nordic.
Meciul cu Ungaria se joacă vineri iar cu o victorie tricolorele ajung în grupele principale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Vreau să felicit echipa Muntenegrului, au luptat şi nu s-au lăsat învinse, dar la fel sunt mândră de echipa mea pentru că am muncit şi ne-am autodepăşit pe noi şi cred în echiap naostră, mai avem şansa noastră pentru calificare şi ne vom lupta până la final" a fost şi reacţia Anetei Udriştioiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cm handbal, românia, ryde, udriştioiu, ungaria, calificare