You are here:

VIDEO | Faceţi cunoştinţă cu George Ganea, autor al unei duble la debutul ca titular în Liga 1: "Am simţit că voi înscrie". Mesajul primit de la tatăl său

VIDEO | Faceţi cunoştinţă cu George Ganea, autor al unei duble la debutul ca titular în Liga 1: "Am simţit că voi înscrie". Mesajul primit de la tatăl său

Fotbal intern

Comentarii

Atacantul George Ganea (19 ani) a reuşit o dublă la debutul ca titular pentru Viitorul, în meciul câştigat de formaţia lui Gică Hagi contra Astrei, scor 4-1, în deplasare. La final, fiul fostului internaţional Ionel Ganea a mărturisit că a simţit că va înscrie.

"Eu am simţit azi că marchez, chiar mă aşteptam să facem un meci foarte frumos", a spus George Ganea, la microfonul Telekom Sport.

"Am avut meciuri foarte bune şi la Rapid, dar aceasta este Liga I şi chiar mă bucur că am putut să înscriu două goluri, pentru că în ultimii doi ani am jucat foarte puţin, m-am şi accidentat la genunchi. Vreau să le mulţumesc celor de la Viitorul că mi-au dat această oportunitate să joc aici. Nu prea mă mai interesează pe mine despre CFR Cluj. Tot ce mă interesează e Viitorul şi ce o să facem noi.

Mister încearcă de fiecare dată să dea şanse jucătorilor, aşa mi se pare normal. Are curajul de a risca cu jucători tineri. Mi-a spus că e un meci pe care trebuie să îl câştigăm şi să încercăm să marcăm cât mai multe goluri, ceea ce am şi reuşit", a adăugat George Ganea.

Atacantul în vârstă de 19 ani a dezvăluit ce a discutat cu tatăl său înaintea jocului, apoi a anunţat câte goluri şi-a propus să marcheze în acest sezon.

"Înainte de meci am vorbit cu el la telefon, am primit un telefon din partea lui. Mi-a spus să fiu concentrat şi să marchez astăzi. Eu mi-am propus un obiectiv de cinci goluri. Trebuie să rămân cu picioarele pe pământ şi să încerc să dau tot ce am mai bun pentru echipă", a încheiat George Ganea.

FC Viitorul a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Astra Giurgiu, în etapa a patra a play-off-ului Ligii 1.

George Ganea (21, 70) a reuşit o dublă la primul meci ca titular la Viitorul, iar Casap (28) şi Eric (60) au înscris şi ei pentru echipa lui Hagi. Unicul gol al gazdelor a fost marcat de Denis Alibec, în minutul 34.

Afla mai multe despre: ganea 

viewscnt
Articole similare