Fanii din PCH şi-au luat rămas bun de la Dusan Uhrin, după ce tehnicianul ceh a părăsit-o oficial pe Dinamo.
Dusan Uhrin a venit la Dinamo într-una dintre cele mai negre perioade ale clubului şi a salvat echipa, în final confortabil, de la retrogradare. Deşi acesta ar fi vrut să rămână şi conducerea la fel, situaţia financiară de la club l-a motivat pe tehnicianul ceh să se despartă de formaţia din Ştefan cel Mare.
Fanii lui Dinamo şi-au luat rămas bun de la Dusan Uhrin!
Deşi a plecat de la Dinamo, Uhrin a rămas în relaţii bune cu fanii ”câinilor”, iar acesta a trecut prin Ştefan cel Mare pentru a îşi lua la revedere. Ajuns acolo, numele cehului a fost scandat, alături de fraza ”eşti câine până la moarte”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul venit spre finalul ultimii stagiuni a salvat echipa de la retrogradare şi a reuşit să readucă încrederea echipei. Însă, cu Dinamo în plină insolvenţă, Uhrin nu putea efectua transferurile de care considera că are nevoie şi nici nu putea păstra mulţi dintre jucătorii pe care s-a bazat în sezonul trecut.
Astfel, tehnicianul s-a despărţit de ”câini”, dar a făcut gestul imens de a renunţa la orice pretenţie financiară. În locul său, Dario Bonetti va reveni pe banca din Ştefan cel Mare, pentru a treia oară.
VIDEO | Dusan Uhrin şi fanii din PCH
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, pch, dusan uhrin, uhrin dinamo, plecare uhrin