O fază din finalul meciului UTA - FCSB 2-2 a stârnit hohote de râs în studioul Orange Sport, cu Basarab Panduru în prim-plan.
Finalul meciului UTA - FCSB 2-2 a fost unul cu adevărat nebun. "Roş-albaştrii" au luat trei cartonaşe roşii, iar David Miculescu l-a făcut pe Panduru să râdă cu poftă.
VIDEO | Faza care a provocat hohote de râs în studioul Orange Sport. Panduru s-a amuzat cu poftă: "Veniţi, veniţi! Uite, face semn"
FCSB şi UTA au terminat la egalitate, 2-2 la Arad, un meci din grupa B a Cupei României, cu un final nebun. Pe rând, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic şi Octavian Popescu au fost eliminaţi, dar şi Andrei Chindriş de la UTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Faza care a provocat hohote de râs în studioul Orange Sport s-a întâmplat chiar la finalul partidei, în minutul 90+6, şi l-a avut pe David Miculescu în prim-plan. "Perla" de la FCSB a făcut presing sus, la portar, când echipa rămăsese cu trei oameni mai puţin pe teren şi risca să piardă partida.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mai mult, Miculescu îşi chema şi coechipierii în ajutor, în speranţa că mai poate obţine ceva din partidă. Totuşi, portarul a degajat, iar arbitrul Adrian Cojocaru a fluierat finalul.
Când a văzut faza cu Miculescu, Basarab Panduru (52 de ani) a izbucnit în hohote de râs: "Erau în 7, FCSB, plus portar. A făcut, la portar s-a dus, ca el să degajeze şi să rămână 6. Să fie 10 contra 6. Le mai făcea şi semn să vină încă vreo 2-3, ca să rămână ăştia 10 contra 2. E incredibil! El zice că am vrut să câştigăm meciul. Era minutul 90, era mingea la ei şi tu mai chemati 2-3, să rămâneţi 1-2 contra 10 acolo. 'Hai, veniţi, veniţi!'
(n.r. - Dică) Ce să-i mai spună? Uite, face semn 'veniţi, veniţi, veniţi!'. Veniţi, ca să rămânem 2 contra 10.", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.
UTA - FCSB 2-2, în grupele Cupei României
FCSB a remizat, miercuri, în deplasare, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-un meci din grupa B a Cupei României Betano, în care arădenii au condus cu 1-0 şi bucureştenii cu 2-1, aceştia din urmă primind gol în minutul 90+6. La meci s-au acordat patru cartonaşe roşii.
Gazdele au deschis scorul prin Pop, în minutul 8. FCSB a înscris apoi prin Radunovic ’22 şi Radaslavescu ’47, însă pe final, în minutul 90+6, UTA Arad a egalat prin Postolachi.
În minutul 84, de la FCSB a fost eliminat Bouhenna.
În minutul 87, a primit cartonaş roşu şi Chindriş de la UTA, care era pe banca de rezerve.
FCSB a rămas cu doi oameni în minus în minutul 90+1, când a fost eliminat şi Radunovic. FCSB a mai avut un jucător eliminat în minutul 90+4, Oct. Popescu.
Afla mai multe despre: basarab panduru, video, david miculescu, ras, faza, fcsb, uta, cupa romaniei