Poli Iaşi a obţinut o victorie uriaşă în lupta pentru evitarea retrogradării, 1-0 pe terenul lui Hermannstadt, iar moldovenii au şanse mari să evite retrogradarea directă, în cazul în care vor câştiga meciul cu Petrolul din ultima etapă a play-out-ului.
Poli Iaşi a avut un plus de determinare faţă de sibieni, iar trupa lui Tony da Silva a avut un gol anulat pentru offside în minutul 41. Moldovenii au ieşit mai montaţi de la cabine, iar Bettaieb l-a executat pe Căbuz cu un şut de la 25 de metri.
Hermannstadt a ratat o ocazie mare pe final de meci prin Ianis Stoica, însă Silviu Lung Jr. a păstrat tabela intactă. S-a terminat 1-0 pentru pentru Poli Iaşi, rezultat care aproape spulberă şansele lui Dinamo de a evita retrogradarea directă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
-
VIDEO | O fază suspectă o poate îngropa pe Dinamo! Trebuia validat golul?
În minutul 74 al partidei, Alin Roman l-a deposedat pe Oroioan, i-a pasat lui Bettaieb, iar tunisianul a trimis a balonul în poartă de la 25 de metri.
Incertitudinea planează asupra recuperării lui Alin Roman. Sibienii au cerut fault, faza a fost verificată la VAR de Cătălin Popa, însă golul a rămas pe tabelă.
Iaşi a urcat pe locul 14, cu 24 de puncte, două mai multe decât Dinamo şi FCU Craiova 1948, oltenii având un meci mai puţin disputat. În aceste condiţii, Dinamo mai are şanse doar teoretice să se salveze de la retrogradarea directă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: iasi, hermannstadt, poli iasi