Jucătoarele lui Martin Ambros au două obiective în acest final încărcat de sezon. Să învingă Austria şi Portugalia în preliminariile pentru Campionatul European şi să plece sănătoase în vacanţă. Cu două victorii, merg la europene.
”A fost un sezon greu, dar mai avem o săptămână în care trebuie să fim concentrate şi să nu păţim ceva”, a spus Aneta Udriştoiu.
Aflate la final de sezon când resursele de energie sunt pe sfârşite, fetele din naţionala Românie declară că ”vor juca cu inima” pentru a ajunge la Campionatul European. ”Pe lângă energia pe care o mai avem, acest ultim capitol vine şi din inima pentru că ne place să fim la lotul naţional şi suntem fericite că terminăm sezonul împreună şi sperăm noi să îl terminăm cu două victorii”, a spus Eliza Buceschi.
Ana Maria Ţicu a impresionat în acest sezon la SCM Craiova. A câştigat cu echipa olteană Cupa EHF, iar convocarea a venit firesc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este o bucurie foarte mare să fiu la naţională, este o mândrie, orice jucător îşi doreşte asta, pentru asta joci, ca să îţi cânte imnul, să lupţi pentru România”, a spus Ţicu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal feminin, nationala romaniei, campionatul european de handbal,