Naţionala de tineret a încheiat cantonamentul din Spania cu o victorie, scor 1-0, în faţa reprezentativei U20 a Danemarcei. În primul meci dint acest stagiu de pregătire, tricolorii lui Mirel Rădoi au cedat în faţa naţionalei de tineret a Spaniei, 0-1.
"Părerea mea e că Euro se vede foarte bine. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână şi am făcut jocuri foarte bune în aceste două amicale pe care le-am avut. Mai avem de îmbunătăţit jocul, dar o luăm pas cu pas. Nu simţim nicio presiune. Nu suntem favoriţi să câştigăm. Dacă eram favoriţi, exista o anumită presiune, dar nu avem nicio presiune. Mergem să facem trei jocuri foarte bune, să scoatem cât putem şi vom vedea.
Danemarca este o echipă foarte bună, are jucători foarte buni, care joacă un fotbal frumos, dar, din fericire, am reuşit să câştigăm şi cred că ne-am impus jocul din primul minut. Cu Spania am luat gol dintr-o fază fixă. E adevărat că nu am realizat nimic. Am făcut un joc foarte slab, dar ne-au lipsit 8-9 jucători care sunt convocaţi la echipa naţională. Părera mea e că trebuia să ne dea mai multe. Dar am ştiut să ne apărăm. A fost un joc cu jucători foarte buni care joacă în campionate puternice din Europa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. despre critici) Suntem obişnuiţi, nu doar acum, în general se critică. Eu sunt călit foarte bine. Nu am nicio problemă. Puteţi să mă criticaţi acum" , a declarat Florinel Coman.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florinel coman, danemarca