Astra a făcut spectacol şi cu Academica Clinceni, în meciul de pe teren propriu. Fără Constantin Budescu, suspendat, girgiuvenii s-au desprins rapid pe tabelă, iar golul secund a fost special.
Astra a deschis scorul în minutul cinci prin Răduţ, iar elevii lui Bogdan Andone şi-au permis să facă şi spectacol după. În minutul 27, gazdele au dus scorul la 2-0, la finalul unei faze superbe.
Denis Alibec a pătruns în partea stângă a careului şi a ales să paseze cu călcâiul până la Begue. Deşi micuţul mijlocaş a părut că scapă mingea de sub control, acesta a reuşit să stăpânească balonul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fiind cu spatele la poartă, francezul a ales să tragă cu călcâiul, iar golul a fost unul superb, la capătul unei acţiuni care a adus aminte de fotbalul sud-american.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: astra, academica clinceni, astra academica clinceni, begue, denis alibec