You are here:

VIDEO | Fotbal spectacol în Serie A! Roma a terminat în nouă meciul cu Fiorentina, dar a smuls un egal. Înfrângere pentru Genoa lui Drăguşin

VIDEO | Fotbal spectacol în Serie A! Roma a terminat în nouă meciul cu Fiorentina, dar a smuls un egal. Înfrângere pentru Genoa lui Drăguşin

Serie A

Comentarii

AS Roma şi Fiorentina au oferit un meci dramatic în etapa cu numărul 15 din Serie A. Cele două candidate la locurile de Europa au remizat pe Olimpico, scor 1-1, la finalul unei partide în care trupa lui Jose Mourinho a avut doi eliminaţi.

AS Roma 1-1 Fiorentina (Lukaku 5/ Martinez Quarta 66)

Pe Stadio Olimpico, Romelu Lukaku a deschis scorul după doar cinci minute, după o centrare excelentă a lui Paulo Dybala. ”La Joya” a părăsit accidentat terenul accidentat la mijlocul primei reprize şi a fost înlocuit de iranianul Sardar Azmoun. Roma a rămas în 10 în minutul 64, după ce Nicola Zalewki a văzut al doilea cartonaş galben. Imediat după, Fiorentina a restabilit egalitatea prin Martinez Quarta, fundaşul argentinian aflat la al treilea gol din acest sezon.

Cu trei minute înainte de finalul meciului, Romelu Lukaku a văzut cartonaşul roşu direct pentru un fault criminal la Kouame. Defensiva romană a rezistat asediului oaspeţilor, iar Romma a urcat pe locul patru, cu 25 de puncte, la egalitate cu Bologna.

De cealaltă parte, Fiorentina este pe şapte, cu un punct mai puţin.

Salernitana 1-2 Bologna ( Simy 75/ Zirkzee 9, 20)

Bologna a confirmat că este revelaţia sezonului din Italia şi s-a impus cu 2-1 pe Stadio Arechi, contra codaşei Salernitana. Joshua Zirkzee a făcut spectacol şi a reuşit o dublă pentru oaspeţi. Trupa lui Pippo Inzaghi a redus din diferenţă prin nigerianul Simy, însă nu a obţinut niciun punct şi rămâne lanterna roşie din Serie A, cu doar o victorie şi opt puncte după 15 etape.

Monza 1-0 Genoa ( Danny Mota 83)

Monza a spart gheaţa după trei jocuri fără victorie. Genoa a cedat pe terenul lombarzilor, deşi a controlat autoritat jocul. Radu Drăguşin a fost integralist în formaţia ”grifonului” şi a ratat o ocazie imensă cu cinci minute înainte de final. Lusitanul Danny Mota a marcat golul care a urcat-o pe Monza pe locul nouă. Genoa este pe 15, cu doar patru puncte peste Hellas Verona, echipă ce ocupă prima poziţie retrogradabilă.

Frosinone 0-0 Torino

Frosinone şi Torino au terminat la egalitate, scor 0-0, la finalul unui joc în care ambele formaţii au forţat victoria. ”Toro” putea să dea lovitura în primul minut de prelungire, însă reuşita lui Ilic a fost anulată pentru offside. Gruparea ”Granata” este pe 11, cu 20 de puncte, cu unul mai mult decât Frosinone.

Afla mai multe despre: as romafiorentinalukakugenoadrăguşin 

viewscnt
Articole similare