Fotbalistul echipei Sepsi Sf. Gheorghe, Gabriel Vaşvari, a explicat cum decurge o zi din cantonamentul echipei Sepsi în perioada de izolare.
”Bună ziua! Mă numesc Vaşvari Gabriel şi aş vrea să vă prezint o zi din cantonamentul echipei Sfântu-Gheorghe din aceste vremuri grele de pandemie” îşi începe fotbalistul de la Sepsi, confesiunea despre perioada de izolare a formaţiei sale, în vreme de coronavirus.
”Domnul doctor îmi aduce mâncarea, aşa se procedează zi de zi, mâncarea în pungă, în caserole, luăm masa, apoi avem puţină odihnă, apoi urmează un antrenament pe grupe de 3-4, vom fi mai multe grupe, antrenorii stau cam toată ziua pe teren, dar asta e situaţia în ziua de azi” spune Gabriel.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mai citesc cartea lui Klopp, îl admir foarte mult, îmi place foarte mult felul lui de a fi, felul cum gândeşte fotbalul, iar când mă mai plictisesc, mai urmăresc un serial. Acolo am laptopul, mă mai uit la serialul lui Pablo Escobar. Să nu uităm de desinfectanţi, de sticlele pe care ni le-a oferit clubul, avem fiecare sticla noastră, spirt. Acest lucru îl facem în fiecare zi în cantonament.” mai spune Vaşvari.
Gabriel Vaşvari are 33 de ani şi s-a născut la Zalău. Joacă la Sepsi din 2018, iar în cariera sa a mai trecut pe la U Cluj, Zalău, FC Botoşani sau Poli Timişoara. Este unul dintre cei mai experimentaţi mijlocaşi din Liga 1. La FC Botoşani, Vaşvari a adunat zece sezoane.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabriel vaşvari