You are here:

VIDEO | Glasgow Rangers - Braga 3-2, în 16-imile Europa League. "Dublă" reuşită de Ianis Hagi! Vezi aici ce a făcut românul în meci

VIDEO | Glasgow Rangers - Braga 3-2, în 16-imile Europa League. "Dublă" reuşită de Ianis Hagi! Vezi aici ce a făcut românul în meci

UEFA Europa League

Comentarii

Pe Ibrox, Rangers a învins-o cu scorul de 3-2 pe Braga. Ianis Hagi a fost decisiv prin cele două goluri marcate, dar şi prin prestaţia generală fenomenală. Returul se va juca în Portugalia, pe 26 februarie, de la ora 19:00.

VIDEO | Glasgow Rangers - Braga 3-2 (I. Hagi 67, 82, Aribo 75 / Fransergio 11, Ruiz 59)

Echipele de start la Rangers - Braga:

  • Rangers: McGregor - Tavernier, Goldson, Katic, Barisic - Kamara, Davis, Arfield - I. Hagi, Morelos, Kent
  • Braga: Mattheus - Wallace, Bruno Viana, Raul Silva, Sequeira - Esgaio, Palhinha, Fransergio, Francisco - Ruiz, Paulinho

VIDEO | Reacţia lui Gică Hagi după golul magnific marcat de Ianis Hagi! Camerele TV s-au dus direct pe "Rege"

Min. 90+4 Finalul partidei! Ianis Hagi a fost omul meciului, după cele două goluri marcate. 

Min. 88 Ianis Hagi e pe tot terenul! Mijlocaşul român a driblat cu noroc un adversar, apoi a pasat superb, dar atacanţii scoţienilor s-au încurcat. 

Min. 82 GOOOOOOOOOOL Ianis Hagi! Mijlocaşul român a înscris dintr-o lovitură liberă deviată de "zidul" lui Braga.

Min. 75 GOOOOOOOOOOL Rangers! Aribo a driblat tot ce a întâlnit în cale şi a tras pentru 2-2. Scoţienii au revenit în meci!

Min. 67 GOOOOOOOOOOL Ianis Hagi! Românul a ales interiorul şi a tras cu stângul la colţul scurt, iar mingea a intrat în plasă din bară. 

Min. 61 Mattheus intervine din nou fabulos la o ocazie din interiorul careului pentru Rangers. 

Min. 59 GOOOOOOOOL Braga! După ce Morelos şi-a dat bătut joc de mai multe ocazii, portughezii au marcat. Ruiz a tras frumos de la marginea careului pentru 2-0. 

Min. 56 Ianis Hagi a ieşit din nou la rampă, de această dată cu o centrare bună. Mijlocaşul român a trimis de pe dreapta spre Morelos, dar atacantul a ratat inexplicabil. Balonul s-a întors la român, dar de această dată a centrat în plasa laterală. 

Min. 55 Morelos este găsit în mijlocul careului, dar şutul atenuat ajunge în braţele lui Mattheus. 

Min. 51 Fransergio prinde un nou şut superb, dar mingea loveşte transversala. 

Min. 47 Ocazii la ambele porţi. Paulinho şi-a făcut mingea prea lungă, iar portarul lui Rangers a prins balonul din poziţie de unu la unu. De cealaltă poartă, Morelos a centrat greşit, dar mingea a trecut periculos de aproape de transversală. 

Min. 46 A început repriza secundă. 

Min. 45+1 Finalul primei reprize!

Min. 30 Ianis Hagi a verticalizat superb pentru Morelos, care, rămas singur cu portarul advers, a ratat. 

Min. 24 Morales iroseşte o ocazie importantă, după pasa lui Ianis Hagi, care l-a lăsat singur cu portarul pe coechipierul său. 

Min. 19 Ce ocazie pentru Braga! Paulinho a reluat slab cu capul din faţa porţii. 

Min. 14 Ianis Hagi a cerut penalty la o pătrundere în careu. Mijlocaşul român a încercat să-l dribleze pe portarul advers, dar s-a lovit de acesta. 

Min. 11 GOOOOOOOL Braga! Fransergio a marcat superb de la 30 de metri de poarta lui McGregor. 

Min. 1 A început partida!


Ambele echipe trec printr-o formă bună. Rangers e pe locul secund în campionatul Scoţiei, în timp ce portughezii au un moral excelent. 

Rangers e neînvinsă în 26 de meciuri din ultimele 27 jucate pe teren propriu în Europa League şi, în plus, nu a mai pierdut acasă de nouă meciuri în toate competiţiile. 

De cealaltă parte, Braga e neînvinsă în ultimele 10 meciuri în toate competiţiile şi, în plus, a câştigat nouă dintre ele. 

Braga s-a calificat în 16-imile Europa League, dintr-o grupă grea, din care au mai făcut parte:  Wolverhampton Wanderers, Slovan Bratislava şi Besiktas. Britanicii au obţinut calificarea dintr-o grupă cu Young Boys, Feyenoord şi FC Porto. 

Cele două s-au întâlnit o singură dată, în 2016, într-un meci amical în Bergisch Gladbach. 

Spectacolul din UEFA Europa League revine joi la Telekom Sport! Românii de la Ludogoreţ, misiune dificilă cu Inter. Programul transmisiunilor

Românul de la Rangers, Ianis Hagi, e anunţat titular de presa din Scoţia şi se află în faţa primului test important de la împrumutul de la Genk. Internaţionalul român a fost introdus titular în patru meciuri, timp în care a marcat o dată şi a furnizat o pasă de gol. 

Miercuri, cu o zi înainte de meciul cu Braga, Gică Hagi a dezvăluit că Steven Gerrard a purtat o discuţie cu Ianis: "Este o oportunitate grozavă pentru Ianis, fiindcă este un club cu o mentalitate de învingător. Desigur, Ianis are foarte multe de învăţat de la acest club de tradiţie şi sunt sigur foarte sigur că va deveni mult mai bun, deoarece îşi va dezvolta şi mai mult mentalitatea şi spiritul. Din ce ştiu, Steven Gerrard l-a chemat şi a stat de vorbă cu el. Este încă devreme să vorbim despre ce se va întâmpla la final de sezon. Clubul trebuie să dea un răspuns. Atmosfera, stadionul, suporterii - toate sunt fanastice. Orice jucător şi-ar dori aşa ceva. Mă bucur că Rangers a trecut peste acei ani grei. A arătat încă o dată că este un club imens. Ianis este Ianis. Joacă pe acelaşi post ca mine, însă are calităţile sale proprii. Cu ambele picioare, creativitate. Sunt sigur că va fi apreciat pentru calităţile sale. Ianis iubeşte presiunea, este obişnuit cu ea. Îi plac provocările, mizele partidelor, marile şanse. Capătă experienţă în fiecare zi, deoarece este încă foarte tânăr. Mă uit aproape la fiecare meci. M-am bucurat că a început bine şi că are un moral bun. Este fantastic pentru el, la vârsta lui, să joace cu 50.000 de fani în spate. Acest lucru, cu siguranţă, îl va face şi mai puternic", a declarat fostul decar al naţionalei României, pentru presa din Scoţia.

Afla mai multe despre: ianis hagilive video glasgow rangers bragaianis hagi europa leagueianis hagi rangersvideo rangers braga 

viewscnt
Articole similare